Aproape 90 % dintre germani vor accelerarea expulzărilor de migranţi cu situaţia în neregulă, indică un sondaj publicat vineri, 15 iunie, în plină frondă guvernamentală privind politica migratorie a dreptei conservatoare împotriva cancelarului Angela Merkel, relatează AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal german), Wolfgang Schaeuble, fost ministru şi personalitate respectată în rândul clasei politice, trebuie să încerce, potrivit media germane, să negocieze o ieşire din criza izbucnită între Angela Merkel şi ministrul său de interne, Horst Seehofer, liderul aripii celei mai de dreapta din cadrul fragilei coaliţii guvernamentale care vrea impunerea unei politici drastice privind politica de primire a solicitanţilor de azil.
Aproximativ 86 % dintre germani sunt în favoarea accelerării expulzărilor de migranţi ale căror cereri de azil au fost respinse, potrivit sondajului de referinţă al canalului public ARD, Deutschlandtrend, realizat la începutul săptămânii, la izbucnirea conflictului politic cu care se confruntă cancelarul.
Acelaşi sondaj arată că 62 % din persoanele chestionate consideră că străinii fără acte în regulă care sosesc la frontierele Germaniei trebuie să fie întorşi de la graniţă, măsură dorită de Seehofer şi respinsă de dna Merkel în conflictul dintre cei doi.
Viitorul politic al Angelei Merkel, criticată din cauza consecinţelor deciziei sale din 2015 de a deschide frontierele ţării pentru mai mult de un milion de migranţi, este în joc în disputa sa cu ministrul de interne. Ministrul doreşte întoarcerea la frontieră a solicitanţilor de azil fără acte şi a celor care sosesc în Germania deşi sunt înregistraţi de către o altă ţară a UE în baza de date a Uniunii. Cancelarul refuză această măsură unilaterală şi susţine o soluţie coordonată la scară europeană la summitul din iunie.