in

Verzii au nominalizat, pentru prima dată în istoria partidului, o posibilă succesoare a lui Merkel la funcția de cancelar

Foto: Facebook

Partidul german al Vezilor, aflat în ascensiune de popularitate, și-a nominalizat luni, 19 aprilie, pentru prima dată în istoria sa, propriul candidat la funcţia de cancelar în perspectiva alegerilor legislative federale din luna septembrie, transmite dpa.

Cei doi candidaţi, Robert Habeck şi Annalena Baerbock, conduc împreună partidul din 2018, într-o perioadă în care acesta este beneficiarul unui val de popularitate.

În condiţiile în care în jur de 20% din electorat declară că îi vor sprijini la alegerile din septembrie, Verzii sunt pe cale să obţină zeci de mandate în Bundestag.

Continuă lupta dintre CDU și CSU pentru candidatura la funcția de cancelar. Merkel refuză să intervină

În această situaţie, ar putea revendica cu îndreptăţire un loc în orice viitoare coaliţie de guvernare post-Merkel.

Dintre cei doi, Robert Habeck, în vârstă de 51 de ani, este politicianul mai experimentat. A fost ministru al mediului timp de şase ani în landul de unde provine, Schleswig-Holstein, şi este figura intelectuală a partidului, având publicate mai multe cărţi, inclusiv pentru copii.

Un fapt neobişnuit pentru un politician german, Habeck – ca şi cancelarul Angela Merkel, de altfel – nu are cont personal de Twitter. El s-a retras de pe reţelele sociale în 2019 după un furt de date şi în urma criticilor legate de postările sale despre politica landului.

Baerbock, în schimb, postează cu regularitate pe Twitter pe teme cheie pentru Verzi, dar şi din politica internaţională. Este membră în Bundestag din 2013, iar din 2018 a format alături de Habeck o pereche telegenică, armonioasă la conducerea partidului.

În vârstă de 40 ani, Annalena Baerbock s-a născut în Saxonia Inferioară, trăieşte cu familia la Potsdam, lângă Berlin, şi a câştigat de trei ori medalia de bronz la campionatele germane de trambulină.

Candidatura lui Markus Söder la funcția de cancelar, susținută de majoritatea germanilor

Un sondaj prezentat vineri de televiziunea publică ZDF a arătat că 42% dintre votanţii germani îl preferă pe Habeck drept candidat la funcţia de cancelar, în vreme ce 29% o susţin pe Baerbock.

Cu toate acestea, susţinătorii Verzilor sunt împărţiţi în mod egal când este vorba să decidă între cei doi candidaţi.

Nominalizarea anunţată luni nu este însă decizia finală a partidului, ea urmând să survină la conferinţa din iunie, când va fi aprobat şi programul electoral al formaţiunii. 


Germania: Restricții înăsprite în mai multe landuri. Guvernul încă discută „frâna de urgență”

Hamburg: Român de 34 de ani, arestat după ce a vândut un laptop și trei telefoane cu o sumă suspect de mică