in

Unde emigrăm / Dezamăgiţi de Germania: deziluzii continue, plătiţi la negru şi exploataţi

Din 2010 a crescut numărul italienilor care au emigrat în capitala Germaniei. Însă deseori locul de muncă pe care îl găsesc nu este pe măsura aşteptărilor. Iată câteva poveşti, de la sectorul restaurantelor la noi afaceri, cu salarii nesatisfăcătoare şi senzaţie de dezrădăcinare.

Berlinul este un mit, dar nu pentru toţi. Numărul de italieni din capitala germană continuă să crească, acum reprezintă circa 5% din întreaga comunitate străină. Este vorba de 22.000 de persoane, fără a-i număra pe cei care nu sunt înregistraţi la ambasadă. Însă nu sunt toate poveşti de succes. Şi sunt tot mai multe cazurile celor care trebuie să lase deoparte iluziile şi să confrunte cu o realitate mai puţin primitoare decât ceea ce au sperat.

Italienii vor să ia locul românilor în topul emigranţilor din Europa: 100.000 de tineri italieni au plecat deja din cauza crizei

“Il Fatto Quotidiano” a adunat mai multe poveşti ale italienilor plecaţi la pomul lăudat de la Berlin.

Muncă la negru

“Lucrez la Kreuzberg într-un bar german: exploatat şi plătit la negru”, povesteşte Luca, de 23 de ani, din Livorno. “Pe 18 februarie 2015 după ce am plătit 600 de euro avans m-am trezit fără loc de muncă cu prima plată a chiriei pe 3 martie”. De “o lună şi jumătate” umblă “cu CV-ul în rucsac” fără a găsi nimic. “Dintotdeauna am lucrat ca barman şi ospătar şi am făcut un curs de bază de germană. După circa douăzeci de tentative eşuate am intrat într-un bar-restaurant din Kreuzberg. Patronul îmi oferă să lucrez de luni până sâmbătă, de la ora 10.00 la 20.00 pentru 900 de euro pe lună”. Şi nu net, pentru că “200 ar fi pentru asigurarea mea medicală”.

Retribuţie orară? “2.91 euro, cu mult sub cei 8,50 brut pe oră garantaţi de noua lege în vigoare din ianuarie”. Luca ar vrea să plece, dar are nevoie de bani. Imediat. Astfel acceptă “cu ideea de a căuta între timp alt loc de muncă”.

Şi iată ziua lui tipică la muncă: “Deschid localul dimineaţa la 10, curăţ totul, inclusiv toaletele. Servesc masa şi băuturi de după-amiază până la ora 20 când oricum începe munca pentru cină”. Luca e deseori singur şi, subliniază, “responsabilitatea e enormă”.

După o săptămână de probă “decide în final să se angajeze. Pentru a evita salariul orar minim, ar vrea să lucrez parţial la negru”. Şi între timp îl contactează un alt restaurant pentru o probă. “Însă şi cu ei e acelaşi lucru: parte din salariu este în regulă, parte nu. Nu pot decât să accept. Exploatarea există, în manieră diferită, dar există şi aici”.

Pizerii italiene

Angajaţilor restaurantelor italiene din Berlin nu le merge mai bine. Un vechi lanţ de pizzerii – la Kreuzberg, Friedrichshain şi Prenzlauer Berg – este ţinta unui apel lansat de un grup de foşti angajaţi sătui de abuzuri şi condiţii proaste de muncă. Cer formaţiilor Banda Bassotti şi 99 Posse să nu cânte la concertul de pe 17 aprilie, fiindcă acel eveniment este organizat şi de patronii localurilor.

“În Berlinul «visurilor şi speranţelor» – scriu aceştia – fiecare imigrant italian a trecut pe la unul dintre aceste trei restaurante să ceară de lucru”. Şi asta şi pentru că “eşti atras de steagurile roşii şi de fotografiile lui Che Guevara agăţate pe pereţi”. Însă “realitatea care se găseşte acolo înăuntru este diferită”.

Iată ce se întâmplă: “Ritmul de muncă este de opt ore la rând, fără pauză”. În plus “plăţile sunt de mizerie, dar mai ales banii îţi sunt daţi deseori la negru”.

Şi la final de lună lucrătorilor li se dă un “stat de plată fals pe care te invită să-l semnezi”, în care suma scrisă nu corespunde cu cea plătită lucrătorului. În plus “îţi iau 90 de euro pentru mâncarea şi băuturile consumate luna precedentă”.

Concedii de odihnă şi boală? “Trebuie să te lupţi ca să-ţi fie plătite”. Şi “când cineva cere explicaţii rămâne fără răspuns, dar dacă insişti se poate ajunge la sechestrarea unor documente luate la momentul angajării.

Obstacolul limbii

Pentru italieni sunt multe obstacole la Berlin şi crează condiţii pentru exploatare. Primul – cel mai important – este limba. “Să te muţi aici şi şase luni de cursuri, chiar şi intensive, nu sunt suficiente pentru a intra cu adevărat pe piaţa muncii licenţiaţilor”, povesteşte Lucia Cocci, profesoară de germană freelance şi recrutatoare timp de trei ani de personal pentru o importantă firmă berlineză. “Inginerie, economie, relaţii publice, arhitectură: uneori e posibil să reuşeşti să lucrezi ştiind engleza, însă concurenţa este înaltă. La Berlin nu sosesc numai italieni, ci tineri şi mai puţin tineri din întreaga lume. Aşadar, o bună cunoaştere a germanei este un punct în plus care face diferenţa”.

Iată astfel că mulţi se reorientează în gastronomie, ca ospătar, ajutor de bucătar şi barman până ajung, dacă au ceva bani puşi deoparte şi o familie în stare să ajute, la o cafenea sau un restaurant propriu. Pentru toţi ceilalţi alternativa cea mai bună este serviciul clienţi de la mari grupuri: Arvato, Zalando (şi întreg grupul Rocket), Booking şi eBay sunt câteva dintre marile societăţi internaţionale care gestionează de la Berlin relaţiile cu clienţii din jumătate de lume, inclusiv Italia. Şi astfel italiana foloseşte, chiar dacă întotdeauna trebuie asociată cel puţin cu engleza. Plată orară justă şi viaţă demnă? Da, dar mai bine să nu-ţi faci iluzii, nu prea poţi să faci carieră.

Pe cont propriu?

Capitala germană a devenit în ultimii ani unul dintre principalele incubatoare europene ale afacerilor pe cont propriu. Care deseori însă se deschid (şi închid) după ce au încercat să lanseze un produs digital.

Plata? Minimă, de altfel cine poate investi cu adevărat când e la început? Povesteşte Enrico Sinatra: “După diferite munci în hosteluri cu 6 euro ora, în sfârşit găsesc de lucru la o nouă firmă berlineză parţial finanţată de guvernul german. Salariul este la proiect. Mai întâi îmi oferă 8 euro pe oră pentru 20 de ore săptămânal, apoi 450 pentru 40 de ore săptămânal. Refuz, dar nu prea există altceva mai bun”.

Patrizio A., fotograf, de 32 de ani, venet, a comis în schimb eroarea de a se încrede în cuvintele angajatorilor lui, de la conducerea unei agenţii berlineze care realizează fotografii pentru societăţi comerciale: “Cu scuza că proiectul era la început, am acceptat în mod gradual plăţi tot mai reduse faţă de cele contractate la început. Lucram cu echipamentul meu şi iniţial mi-am adus şi clientela. Cu toate acestea aş fi putut să rezist, îmi iubesc munca indiferent de salariu, numai să reuşesc să mănânc”. Punctul de cotitură a sosit printr-o scrisoare din partea asigurărilor medicale. “Descopăr că şefii mei nu numai că nu mi-au plătit asigurarea medicală, ci în contract era o clauză pe care nu am citit-o bine şi care îi exonera să o facă. Însă verbal îmi garantaseră contrarul”.

Dezbinare şi ranchiună

Faţă de cei care decid oricum să rămână, sunt şi unii care fac alegerea opusă: aceea de a se întoarce în Italia. La fel ca Luigi Cornaglia, care a trăit la Berlin din 2006 până în 2010. Apoi s-a întors în Genova sa pentru a încerca să-şi facă o carieră – şi a reuşit – de expert în comunicare de afaceri şi să se îngrijească de o nouă afacere de comerţ cu ulei către Germania.

“Berlinul îmi lipseşte prin multe aspecte, dar în Italia am găsit o bună oportunitate de muncă. A posteriori pot să spun că am făcut bine”.

Nemţii? “Au mare simţ civic, dar foarte puţină disponibilitate pentru cei dragi. Sunt o comunitate respectuoasă şi echilibrată, însă familiiile sunt deseori dezbinate şi ranchiunoase”. Practic era “un model pe care îl simţeam departe de ceea ce voiam, şi vreau şi acum, pentru mine”.

Sănătatea mintală

Aspectul emotiv pentru mulţi italieni nu este secundar. Ştie bine acest lucru Giulia Borriello, psiholog, fondatoare a asociaţiei pentru sănătate mintală italiană în Germania, Salutare e.V.

Contactul său cu italienii la Berlin este zilnic: “Deziluziile sunt continue. Adaptarea este lentă pentru mulţi dintre ei. Şomajul, costul tot mai ridicat al vieţii, dificultatea de a realiza relaţii de amiciţie stabile, mai ales că Berlinul este oraş portuar, îi fac pe toţi mai mulţi să plece. De asemenea, contează şi puţinele ore de soare de pe timpul iernii şi, mai ales pentru cei care sunt aici de mai mult timp, melancolia pe care încep să o simtă cu putere din cauza dezrădăcinării de propriile origini. Elemente care duc şi la reconsiderarea şederii în Germania”.


Capcanele muncii în Germania. Daniela Reim: «Refuzaţi munca cu Gewerbe!»

Bătaie cu tigăi şi cuţite, român grav rănit la Homburg