in

Un influent om de afaceri vrea să ia locul lui Merkel la șefia CDU

Un influent om de afaceri, Andreas Ritzenhoff, a anunţat miercuri, 3 octombrie, că va candida împotriva cancelarului Angela Merkel, în decembrie, pentru postul de preşedinte al partidului de centru-dreapta Uniunea Creştin-Democrată (CDU), informează Mediafax.

“Mi se pare necesar în mod urgent ca formaţiunea CDU să formuleze noi obiective politice care pe termen scurt să conducă la o schimbare notabilă de direcţie”, a declarat Andreas Ritzenhoff, un antreprenor în vârstă de 61 de ani, într-un interviu acordat grupului media Funke.

“Sunt preocupat de ceea ce se întâmplă în Germania, în Europa şi în spaţiul occidental. Observ ameninţări la adresa economiei, a bunăstării, securităţii, asupra libertăţii, culturii, asupra spiritului popoarelor noastre. Obiectivul trebuie să fie o nouă ascensiune a societăţii occidentale de tip liberal”, a subliniat Andreas Ritzenhoff, proprietarul unei companii de aluminiu, potrivit site-ului revistei Focus.

Angela Merkel conduce partidul Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) din anul 2000 şi este cancelar din 2005.

Poziţia Angelei Merkel s-a erodat pe fondul criticilor privind imigraţia şi în contextul disensiunilor cu partenerii de guvernare din Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga).

Merkel își respectă cuvântul dat, va duce până la final viitorul mandat de cancelar

Microbuz cu cinci români, răsturnat în Germania. Șoferul era beat

Vânzările Dacia au scăzut cu peste jumătate în Germania