Sari la conținut

Un german condamnat pentru uciderea unei românce a vrut să ia un ostatic în închisoarea din Nürnberg

06/05/2019 12:27 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:54

Un german condamnat pentru uciderea unei românce a vrut să ia un ostatic în închisoarea din Nürnberg, unde e încarcerat pe viață. Individul voia să obțină wi-fi în celulă, jocul World of Warcraft și băuturi energizante.

Felix R., un german de 23 de ani, a ajuns în închisoare pe viață după ce a ucis o româncă de 22 de ani.

Românca, o prostituată care își spunea Yenna, a fost găsită moartă în apartamentul ei în mai 2017. Tânăra a fost strangulată de individ. O altă prostituată de origine chineză, Miyoku, de 44 de ani, a fost ucisă de german.

Potrivit ziarului Bild, citat de Observator, odată ajuns în închisoare, după condamnarea pe viață, Felix R. a mai fost protagonistul unui incident violent. Bărbatul a vrut să ia ostatic pe psihologul închisorii, o femeie, ca să obțină la schimb wi-fi în celulă, jocul World of Warcraft și băuturi energizante.

Felix R. a încercat să atragă în celulă psihologul, însă, pentru că un gardian s-a postat în fața celulei, planul său a eșuat. Ulterior, colegii deținuți ai condamnatului au divulgat planul șefilor închisorii. Când a aflat de incident, psihologul a renunțat la serviciu, mai spune Bild. Felix R. are acum încă un proces, care va începe pe 7 mai.

Ucigașul prostituatei românce din Nürnberg este un tânăr neamț de 21 de ani. Nu s-au înțeles la bani!