Sari la conținut

Transport ilegal de câini și pisici din România, depistat în Germania. Unele animale erau bolnave sau proaspăt operate

17/12/2019 12:09 - ACTUALIZAT 17/12/2019 12:12

Un transport ilegal de câini din România a fost depistat de autorităţile germane, animalele fiind duse spre adopţie în Germania, Elveţia şi Austria. Oficialii avertizează că această procedură este foarte riscantă pentru sănătatea publică, scrie Adevărul.

Anunţul a fost postat luni, 16 decembrie, de Poliţia din Darmstadt pe pagina sa de Facebook: 

„În această dimineaţă, o patrulă de poliţie a oprit o camionetă din România la birfurcaţia din Darmstadt. În compartimente au fost găsite animale ţinute în cuşti. 

Cei doi şoferi aveau o listă de livrări unde trebuiau lăsate animalele. Ei furnizaseră deja câini şi pisici în Elveţia şi Austria. 

Vehiculul a fost reţinut în garajul staţiei de poliţie pentru o inspecţie amănunţită, iar cabinetul veterinar al municipalităţii din Darmstadt a fost notificat. 

Au fost constatate numeroase violări ale legislaţiei: 

– trei liste de pui de căţel nu aveau voie să fie introduse în Germania, în plus doi câini erau prea mici pentru transport 

– cinci câini nu erau transportabili din cauza bolilor sau a rănilor unor operaţii proaspete 

– 21 dintre cele 30 animale au fost supuse unor droguri puternice pentru a arăta sănătos 

– nu existau acte valabile pentru provenienţa acestor câini şi pisici

Actualmente sunt făcute investigaţii asupra furnizorului, transportatorilor şi destinatarilor acestor animale. Acestea ar trebui ţinute în adăposturi, unde ar fi îngrijite corespunzător. Costul găzduirii şi tratării animalelor ar trebui să fie de ordinul sutelor de euro. 

Mai ales în perioada Crăciunului, facem apel la cei care vor un animal de companie: câinii şi pisicile nu sunt cadouri de Crăciun care pot fi returnate după Anul Nou. Dacă vreţi să aveţi un animal, ar trebui să vă gândiţi cum va arăta viaţa voastră după aceea. 

Vă sfătuim cu tărie să nu faceţi rost de animale din tranzacţii dubioase. Cea mai bună adresă pentru acest lucru reprezintă adăposturile unde mulţi câini şi multe pisici aşteaptă o casă nouă şi iubitoare.“ 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc