Sari la conținut

Toate infirmierele din Bavaria vor primi un bonus neimpozabil de 500 de euro, anunțul lui Markus Söder

06/04/2020 10:10 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Premierul landului Bavaria, Markus Söder, a anunțat într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag și pe Facebook că infirmierele vor primi un bonus de 500 de euro, neimpozabil.

„În plus, asigurăm băuturi și mâncare gratuite angajaților din spitale, case de îngrijire și de bătrâni”, a continuat acesta.

Conform unui purtător de cuvânt al guvernului bavarez, bonusul se va acorda tuturor infirmierelor din spitale, clinici de reabilitare, case de bătrâni și case de îngrijire a persoanelor cu dizabiltăți, în total 252.000 de persoane. Costul total al acestor bonusuri va ajunge la 126 de milioane de euro.

Autoritățile vor decide marți când se vor efectua aceste plăți și banii ar trebui să ajungă în conturile infirmierelor cât de curând.

„Deocamdată, acești 500 de euro vor fi plătiți doar o singură dată, însă în funcție de evoluția crizei de coronavirus nu este exclus să se acorde și plăți viitoare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Alături de Renania de Nord-Westfalia, Bavaria este landul cel mai afectat de coronavirus, informează pnp.de.