in

TIR-ul din România, rămas blocat cinci ore pe o stradă, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Germania

Şoferul unui TIR din România, aparţinând unei firme din Argeş, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Germania, după ce a efectuat greşit o manevră de întoarcere, blocând două străzi din oraşul Herborn-Seelbach şi distrugând zidul unei case.

Incidentul a avut loc luni 13 ianuarie în oraşul Herborn-Seelbach din districtul Hesse, oraş aflat la aproximativ 94 de km de Frankfurt, informează Adevărul.

TIR-ul, ce aparţine firmei de transport Semiramis din Piteşti, transporta nouă tone de marfă. Incidentul a fost relatat pe larg în mai multe ziare din Germania.

După cum scriu jurnaliştii de la Mitteldeutsche Zeitung, ”incidentul s-a produs dimineaţa. În jurul orei nouă dimineaţa, mai mulţi locuitori din zonă au chemat poliţia. Şoferul, care vine din România, avea de livrat nouă tone de marfă. A încercat să intre pe o stradă, dar nu a reuşit din cauza unei maşini parcate. Motiv pentru care a decis să dea TIR-ul cu spatele, manevră ce a eşuat din cauza drumului înclinat şi a confluenţei unghiulare. Semiremorca a izbit spatele unei case şi a rămas blocată acolo”. Drept urmare, două străzi au fost blocate timp de cinci ore.

Forţată de împrejurări, firma ce comandase marfa a apelat la o firmă de tractări, aceasta intervenind cu două maşini şi o macara pentru a repune TIR-ul de 40 de tone din România pe carosabil.

Toată operaţiunea a durat peste cinci ore. Autorităţile din Germania vor stabili până la sfârşitul acestei săptămâni pagubele produse ca urmare a incidentului neobişnuit.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Polițistul arestat pentru comiterea mai multor furturi în Germania se declară nevinovat: „S-a produs o confuzie”

Criză de ciobani în România, fermierii vor angajați din străinătate. ”Să vină din Vietnam și Sri Lanka, dacă ai noștri pleacă în diaspora”