Sari la conținut

Se poate face grătar pe balcon în Germania? Veștile sunt bune

27/07/2020 10:53 - ACTUALIZAT 27/07/2020 16:08

Românii sunt mari fani de grătar, după cum bine se știe. Dar cei care se află în Germania nu au toți norocul să aibă parte de o locuință cu grădină, în special în orașe precum Berlin, Frankfurt și München, unde balcoanele sunt considerate în general un bun înlocuitor.

Întrebarea dacă grătarul pe balcon este permis nu are un răspuns foarte simplu.

În conformitate cu Asociația Germană a Locatarilor (DMB), grătarul pe balcoanele apartamentelor închiriate este, în general, permis. DMB precizează că nu contează în acest context dacă grătarul se află pe balcon, pe terasă sau în grădină.

Aceasta nu este însă o scuză pentru a face grătar, întrucât legea conține anumite circumstanțe în care grătarul nu este permis acasă.

Clauze contractuale

Chiriașilor care au semnat un acord prin care este interzis în mod expres grătarul, nu li se permite să facă grătar pe proprietatea închiriată.

Proprietarul are dreptul să includă această clauză în contractul de închiriere conform unei hotărâri a Curții Regionale din Essen (10 S 438/01).

Cei care folosesc un grătar, în ciuda acestei interdicții contractuale, pot fi chiar amenințați cu evacuarea imediată de pe proprietate.

Atenție la fum

Indiferent de contractul de închiriere, toți vecinii au dreptul să nu fie deranjați, iar în cazul în care se prepară la grătar, au inclusiv dreptul de a fi feriți de fum excesiv.

În cazurile cele mai grave, chiriașii nu sunt evacuați, dar s-ar putea confrunta cu o amendă în temeiul Legii privind Controlul Emisiilor. Aceasta se aplică atât chiriașilor, cât și proprietarilor de case.

În general, situația depinde de interacțiunea pe care o aveți cu vecinii. Tehnic vorbind, dvs. sau vecinii dvs. puteți întreprinde acțiuni legale unul împotriva celuilalt pentru o cantitate excesivă de fum emanată de grătarul celuilalt.

Cel mai bine ar fi să folositi un grătar electric pentru a evita o degajare mare de fum. Alternativ, avertizați-vă vecinii în prealabil sau invitați-i să se bucure de grătar, pentru a evita neînțelegeri grave.

Particularități federale

Deși contractul dvs. de închiriere și regulile casei sunt esențiale pentru a decide dacă puteți să faceți un grătar pe balcon, regulile nu sunt uniforme în toată Germania.

În Bavaria, de exemplu, iubitorii de grătar au voie să-și folosească grădinile pentru a face un grătar de până la cinci ori pe an. Stuttgart permite grătarul pe terasă numai de trei ori pe an sau pentru un total de șase ore.

În Bonn, grătarul se poate face pe terasă sau balcon o dată pe lună dacă vecinii sunt avertizați din timp. În Hamburg, grătarul pe balcon cu cărbune este total interzis.

Pe scurt, în general este permis să faceți un grătar pe balcon, cu condiția să nu vă afumați vecinii. Aveți însă grijă, deoarece contractul dvs. de închiriere ar putea include clauza care îl interzice și vă poate pune în pericol de evacuare.

În plus, verificați prevederile din regiunea dvs. înainte să începeți să pregătiți un grătar zilnic.