in

Schimbările lunii APRILIE în Germania: Restricții, creșteri salariale, permise de conducere, vaccinări la medicul de familie

De la vaccinuri și restricții anti-Covid la permise de conducere și mai multe drepturi salariale, iată ce se schimbă în Germania în aprilie 2021.

Testare Covid-19 în școli și companii

După sfârșitul sărbătorilor de Paște, testarea rapidă în masă în școli și în grădinițe (centre de zi – Kita) urmează să fie extinsă. Scopul este ca toți elevii, copiii, profesorii și asistenții medicali să fie testați de două ori pe săptămână pentru Covid-19.

De asemenea, companiilor li se recomandă să își testeze angajații o dată sau, dacă este posibil, de două ori pe săptămână. Dacă prea puține companii oferă teste, testarea obligatorie ar putea fi aplicată.

Unele landuri, inclusiv Berlinul, vor pune în aplicare teste obligatorii pentru persoanele care lucrează în strâns contact cu altele, cum ar fi angajații din supermarketuri, de la 1 aprilie.

Restricțiile anti-Covid sunt în vigoare până cel puțin pe 18 aprilie

Cancelarul Angela Merkel și liderii landurilor au convenit pe 22 martie să mențină restricțiile în Germania până pe 18 aprilie.

De asemenea, au convenit să se respecte regulile naționale, inclusiv blocaje stricte și interdicții severe în zonele cu mai mult de 100 de infecții noi la 100.000 de persoane pe parcursul a șapte zile, ca parte a „frânei de urgență”.

Dar, în cadrul sistemului federal al Germaniei, fiecare land poate decide în cele din urmă propriile reguli și unele nu au reușit să impună interdicții și au continuat cu măsuri de redeschidere, în ciuda criticilor acerbe.

Micul land sud-vestic Saarland a declarat că intenționează să pună capăt complet închiderii și să deschidă facilități de agrement, sport și divertisment după Paște celor care pot oferi un test negativ.

Următoarele decizii privind restricțiile se vor lua pe 12 aprilie.

Vaccinarea împotriva Covid-19 va fi posibilă și la medicii de familie

După Paște, medicilor de familie din Germania li se va permite să înceapă vaccinările. Numărul vaccinărilor efectuate la medicii de familie va fi destul de redus la început – aproximativ 20 de imunizări pe săptămână – dar vor fi mai multe pe măsură ce Germania primește doze suplimentare de vaccin.

Ziarul german FAZ a raportat că până la 25 aprilie vaccinările vor fi inițial efectuate numai cu Biontech / Pfizer, nu cu vaccinurile de la Moderna și AstraZeneca.

Vaccinul Johnson & Johnson ajunge în Germania

Primele transporturi ale vaccinului cu o singură doză Johnson & Johnson, al patrulea ser anti-Covid 19 aprobat în Germania, este programat să sosească în curând.

În aprilie, sunt așteptate sute de mii de doze până la sfârșitul lunii, potrivit unei prognoze de livrare raportată de DPA.

În luna mai se vor primi 2,3 milioane de doze, iar 7,1 milioane urmează să sosească în iunie. În al treilea trimestru sunt așteptate 22 de milioane de doze, în al patrulea trimestru 4,6 milioane de doze. Vaccinul de la Johnson & Johnson a fost aprobat în UE pe 11 martie. Este nevoie de o singură doză.

Creșteri salariale pentru sectorul public

Angajații din sectorul public vor primi mai mulți bani din aprilie, deoarece salariile vor fi majorate cu 1,4%. Aceasta va însemna că aceștia vor primi o creștere salarială de cel puțin 50 euro pe lună.

De asemenea, stagiarii și ucenicii vor primi și ei cel puțin 50 de euro în plus pe lună de la 1 aprilie. Creșterea salarială, convenită prin negocieri colective, se va aplica și funcționarilor publici federali.

Membrii guvernului federal, miniștrii federali, secretarii de landuri și președinții celor mai înalte instanțe federale sunt excluși de la majorările salariale.

Valabilitatea permisului obținut pe mașini automate

Până în prezent, oricui a luat testul practic de conducere într-o mașină automată i s-a permis să conducă numai mașini automate. Din aprilie, însă, această restricție va fi ridicată.

Înseamnă că șoferilor li se va permite să conducă o mașină cu cutie de viteză manuală, chiar dacă au trecut testul de conducere cu o mașină automată.

Cu toate acestea, șoferii care învață trebuie să fi efectuat cel puțin 10 din lecțiile lor într-o mașină cu cutie manuală de viteză, astfel încât să poată să o folosească.

Mai multe drepturi pentru lucrătorii din industria cărnii

De la începutul anului 2021, angajarea de muncitori prin intermediul subcontractorilor a fost interzisă în industria cărnii din Germania.

De la 1 aprilie, munca temporară va fi, de asemenea, în mare măsură interzisă, deschizând calea personalului permanent. Companiile cu mai puțin de 50 de angajați sunt scutite de noile reglementări.

Germania a fost de acord să reformeze industria cărnii după ce focarele de coronavirus au expus condițiile grave de viață și de muncă ale celor care lucrează în abatoare.

Noi reglementări pentru casele de marcat

Supermarketurile și magazinele germane trebuie să adauge mai multe informații pe bonurile caselor de marcat de la 1 aprilie.

La fel ca și diferitele coduri de contabilitate, ora de începere și de încheiere a procesului de plată trebuie notat pe bon – astfel încât să se poată vedea cât de repede au fost încasați banii. Bonurile ar trebui, de asemenea, să fie stocate digital.

E timpul să înlocuiți anvelopele de iarnă

Din octombrie până în primăvară, șoferii ar trebui să aibă cauciucuri de iarnă, potrivit experților. Asta înseamnă că în aprilie șoferii pot trece la anvelopele de vară.

Nu există nicio obligație generală de a avea anvelope de iarnă în Germania. Cu toate acestea, conform ADAC, anvelopele trebuie să fie adecvate vremii. În condiții de iarnă cu zăpadă și gheață, nu puteți fi pe drum cu anvelope nepotrivite.


Berlinul SUSPENDĂ vaccinarea cu AstraZeneca pentru persoanele sub 60 de ani

sparanghel germania

Presa germană: Românii și polonezii nu mai vor să vină la cules de sparanghel. Vor fi înlocuiți cu muncitori din Georgia