in

Satiră la televiziunea publică germană: Dragnea este comparat cu „un vampir care ia banii orfanilor” VIDEO

„Vampir care ia banii orfanilor”: Liviu Dragnea, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, a fost ironizat în cadrul unei emisiuni de satiră politică de pe postul public de televiziune din Germania, potrivit ProTV.

Gazda emisiunii, Oliver Welke, a dedicat ediția din 3 mai mai multor politicieni din Europa, precizând că tema emisiunii este corupția.

Steagul românesc a fluturat din nou în centrul orașului München. Nemții au aplaudat la scenă deschisă

Oliver Welke: „Lucruri cu care cei din EU nu sunt obişnuiţi şi totuşi merg prost în Europa. Azi: Corupţia. Parlamentul României a votat o lege anti-corupţie. De fapt, o lege pro-corupţie: cine este prins corupt nu face închisoare… Însuşi şeful social-democraţilor români scapă de închisoarea pe care ar trebui să o facă, drept urmare a faptelor de corupţie dovedite.”

În imagini apare o carte de Monopoly pe care scrie „Scapi întotdeauna de închisoare.”

Oliver Welke: „Liviu Dragnea şi prietenii lui au băgat în buzunarele proprii subvenţiile europene. Se ştie că Dragnea a căutat proiecte la care banii europeni vin foarte repede, cum sunt de exemplu banii pentru copiii orfani care, de fapt, au ajuns în buzunarele lui Dragnea, ale prietenilor săi şi ale partidului.
Contele Dragnea a băgat banii în buzunar…Copiii orfani ce ar fi făcut cu banii respectivi? Probabil şi-ar fi luat dulciuri.”

 

Totodată, Dragnea este prezentat ca “un vampir care profită de fondurile europene dedicate orfelinatelor”, cât și ținând în mână un card Monopoly care îl scapă de mersul la închisoare.

„Parlamentul din România a aprobat o nouă lege pro-corupție. Cât de convenabil! O lege prin care Liviu Dragnea, șeful PSD cu câteva condamnări, nu va merge la închisoare”, a mai scris ZDF Heute Show pe Twitter.

Europarlamentar german la București, contra reformei justiției: „Pare făcută pentru Dragnea”

Burse de Practică Internaţională în Bundestag. Înscrieţi-vă acum pentru programul anului 2020!

Se cer condiții de muncă mai bune pentru curierii din Germania. Angajații străini sunt exploatați