in

Român bănuit de legături cu mafia italiană, arestat în Karlsruhe cu mandat european

Polițiștii din Karlsruhe, Germania, l-au arestat pe 17 noiembrie pe Remus Alin Bragaru cu mandat european de arestare emis de autoritățile italiene în cadrul unei operațiuni antimafia.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, originar din Drobeta-Turnu Severin, era căutat din luna iunie anul acesta fiind suspectat de legături cu clanul mafiot Barilari, ‘Ndrangheta, din provincia italiană Crotone, care se ocupa cu extorcări și trafic de substanțe stupefiante.

Prinderea românului a fost posibilă grație colaborării dintre poliția italiană, poliția germană și Interpol. După ce se vor efectua toate procedurile necesare, Bragaru va fi extrădat în Italia.

În cadrul operațiunii antimafia, denumită „Hermes”, Direcția Districtuală Antimafia a arestat 15 persoane.

Operațiune anti-MAFIA în Italia și Germania: 37 de arestări și bunuri în valoare de 11 milioane de euro confiscate

Germania: Cum poți rămâne fără permis de conducere în mai puțin de o oră de la obținere

Asistentul medical din Germania care a ucis peste 100 de pacienți, cuprins de regrete: „Îmi pare sincer rău”