in

Porsche va plătit în Germania o amendă de 535 de milioane de euro

Un tribunal din Germania a amendat Porsche AG cu 535 de milioane de euro (599 milioane de dolari) pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de supervizare în scandalul emisiilor (Dieselgate), transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Porsche Automobil Holding SE este cel mai mare acţionar al grupului german Volkswagen.

Departamentul de dezvoltare al Porsche şi-a neglijat obligaţiile legale, ceea ce a dus în cele din urmă în Europa şi în alte regiuni la vânzarea de automobile diesel care nu îndeplineau reglementările privind emisiile, au anunţat marţi procurorii din Stuttgart. Aceştia au adăugat că Porsche nu va face apel la această decizie.

Porsche a confirmat amenda şi a precizat că ancheta privind emisiile demarată de autorităţile germane a ajuns acum la final.

Anul trecut, tribunalul a cerut Porsche să plătească acţionarilor pagube de 47 de milioane de euro pentru rolul său în scandalul emisiilor. Porsche şi-a încălcat obligaţia de a dezvălui public informaţii care aveau potenţialul de a influenţa preţul acţiunilor producătorului auto. Porsche a dat prea târziu publicităţii informaţiile privind softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, astfel că investitorii nu au putut reacţiona la timp, a apreciat tribunalul.

Procurorii susţin că acţionarii Porsche ar fi trebuit informaţi în legătură cu neregularităţile de la Volkswagen chiar din 2014, presupunând că directorii ştiau deja de falsificarea emisiilor.

Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a costat Volkswagen peste 27 de miliarde de euro.

Mini-Merkel critică „cruciadele” împotriva mașinilor diesel: Ameninţă sute de mii de locuri de muncă

Microbuz cu 10 români, implicat într-un accident rutier în Germania. Toți pasagerii au ajuns la spital

Un TIR a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată din Germania – VIDEO