Sari la conținut

Peste 21 de milioane de locuitori ai Germaniei sunt imigranţi sau descendenţi ai acestora

29/07/2020 09:52 - ACTUALIZAT 29/07/2020 10:04

Peste un sfert dintre locuitorii Germaniei au origini în imigraţie, ceea ce înseamnă o creştere de peste 2% faţă de anul trecut, relevă cifrele publicate marţi, 28 iulie, de Oficiul naţional de statistică al ţării, informează dpa, citată de Agerpres.

Conform DESTATIS, circa 21,2 milioane de locuitori ai Germaniei sunt imigranţi sau descendenţi ai imigranţilor, echivalentul a 26% din totalul populaţiei.

Această cifră a crescut cu 2,1% faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă cea mai mică creştere din 2011.

Dintre ei, 65% provin din alte ţări europene.

În acelaşi timp, aproximativ 52% deţineau în 2019 cetăţenia germană, jumătate dintre ei de la naştere.

Oficiul german de statistică defineşte ca provenind din imigraţie persoanele care nu sunt cetăţeni germani din naştere sau au cel puţin un părinte în această situaţie. 

https://ziarulromanesc.de/ghiduri/cetatenia-germania-nu-se-acorda-automat-dupa-8-ani-de-rezidenta-iata-ce-conditii-obligatorii-mai-trebuie-sa-indepliniti/