Sari la conținut

Noi restricții adoptate, după întâlnirea Angelei Merkel cu premierii landurilor federale. „Stingerea” la ora 23 în zonele cu infecții de peste 50 la 100.000 de locuitori

14/10/2020 19:13 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

După o întâlnire de mai bine de trei ore între Angela Merkel și primii miniștri din 16 state federale, primele decizii privind restricțiile au fost luate. Iată ce se schimbă.

Au fost necesare mai mult de trei ore pentru noi restricții să fie adoptate definitiv. Iată ce s-a stabilit până acum:

„Stingerea” la ora 23

După cum a relatat Bild.de, cancelarul Angela Merkel și primii miniștri ai statelor federale au ajuns la un acord cu privire la introducerea unei „stingeri” (Sperrstunde) în toată țara.

Va exista o „stingere” între orele 23.00 și 6.00 în regiunile în care numărul de noi infecții depășește 50 la 100.000 de locuitori ai unei regiuni date în termen de 7 zile.

Obligația de a purta măști de protecție

Cerința de a purta măști de față în locuri publice, inclusiv în aer liber, se va aplica în locurile în care numărul de noi infecții depășește 35 la 100.000 de locuitori într-o anumită regiune în termen de 7 zile.

Mai puțini participanți la petreceri private

În regiunile cu un număr în creștere rapidă de infecții cu coronavirus, până la 10 persoane și până la două gospodării vor putea participa la petreceri private (în locurile în care numărul de noi infecții depășește 50 la 100.000 de locuitori într-o anumită regiune în termen de 7 zile).

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie. Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată. Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială“, a comentat cancelarul german.

Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirus în 24 de ore, un nivel nemaiatins de la măsurile de restricţie din primăvară.