Situaţia legată de contaminările cu noul coronavirus este dramatică în Germania, a recunoscut miercuri cancelarul în exerciţiu Angela Merkel, cerând o accelerare a distribuirii dozelor de suprarapel (booster) şi îndemnându-i pe cei sceptici cu privire la vaccinare să-şi revizuiască opinia, potrivit Reuters.
Institutul Robert Koch, principala autoritate sanitară germană, a raportat miercuri că numărul de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2 a crescut cu peste 52.000, în contextul în care cel de-al patrulea val al pandemiei se înăspreşte în Europa.
„Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin”, a declarat Merkel, participând la un congres al primarilor din Germania.
Merkel – „Îi rog urgent pe toţi cei care încă nu s-au vaccinat: vă rog, mai gândiţi-vă!”
„Toţi cei care se vaccinează se protejează pe sine şi pe ceilalţi. Şi, dacă destui oameni se vaccinează, aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a subliniat cancelarul german, aflat la sfârşit de mandat.
Se impune un „efort naţional” pentru a lansa o distribuire în masă a vaccinurilor pentru a treia doză, întrucât protecţia oferită de vaccin a început să scadă la şase luni după a doua doză, a explicat Merkel.