in

Merkel și președinta CE se opun reînchiderii frontierelor interne ale Uniunii Europene

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avertizat joi că frontierele interne din Uniunea Europeană nu trebuie închise din nou pentru transportul de mărfuri, în ciuda creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite dpa.

‘Cred că am învăţat cu toţii lecţiile. Nu ne-a trebuit mult ca să pricepem că asta afectează piaţa unică, fluxul de produse’, a spus von der Leyen, referindu-se la reacţia automată de închidere a frontierelor în martie, la începutul epidemiei.

Şefa executivului european a apreciat în schimb că cetăţenii Uniunii ar trebui să îşi limiteze deocamdată la strictul necesar deplasările în zona cu frontiere deschise.

În Europa au fost confirmate săptămâna trecută 1,3 cazuri noi de coronavirus, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar spitalele sunt tot mai aglomerate.

Primele carantine au provocat confuzii; guvernele şi cetăţenii din UE au fost luaţi prin surprindere şi s-au produs întârzieri la transport chiar şi pentru produse de primă necesitate, iar uneori s-au creat ambuteiaje rutiere de mari proporţii. De data aceasta, liderii doresc să se informeze reciproc mai bine despre intenţiile fiecăruia, prin videoconferinţe periodice.

În ultimele zile, Germania şi Franţa au anunţat noi interdicţii de circulaţie, iar Belgia, Italia şi Spania – printre alte ţări – au impus diferite restricţii.

Merkel le-a spus însă partenerilor europeni că frontierele trebuie să rămână deschise pentru a asigura circulaţia mărfurilor, a declarat un purtător de cuvânt al liderei de la Berlin. ‘Pentru Germania, ca ţară aflată în mijlocul Europei, este deosebit de important să existe o circulaţie economică funcţională’, a declarat Steffen Seibert.

Videoconferinţa de joi a oferit Bruxellesului şi ocazia de a îndemna statele membre ale UE să îşi intensifice eforturile de depistare şi urmărire a cazurilor de coronavirus, după ce avertizase recent cele 27 de ţări că trebuie să colaboreze îndeaproape. Comisia Europeană cere o comunicare mai eficientă a datelor despre COVID-19, asigurarea compatibilităţii la nivel european a diferitelor aplicaţii de urmărire şi adoptarea testării antigenice rapide.

Testele pe bază de antigeni sunt mai rapide, dar mai puţin fiabile decât cele moleculare utilizate cel mai adesea până în prezent.

Statele europene trebuie să înceapă de asemenea pregătirile pentru apariţia vaccinurilor, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă comună cu von der Leyen. În cazul unora din vaccinurile anunţate sunt necesare mai multe doze pentru fiecare pacient, iar temperaturile de depozitare sunt diferite, deci va fi foarte importantă organizarea infrastructurii necesare, a arătat el.

Michel a adăugat că identificarea grupurilor prioritare – vârstnicii, bolnavii cronici sau personalul medical – este critică; la fel şi combaterea posibilelor dezinformări privind siguranţa vaccinurilor. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Germania, nou record zilnic de infecții cu coronavirus, au crescut brusc și decesele

Germania va desfășura mii de polițiști pe străzi pentru a impune respectarea restricțiilor