Sari la conținut

Merkel cere din nou populației să se vaccineze: „Este o contribuție adusă comunității”

11/08/2021 14:30 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:46

Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat marţi pe oameni să se vaccineze împotriva COVID-19 în contextul creşterii numărului de infecţi.

Există vaccinuri suficiente, a spus Angela Merkel marţi, după consultări cu şefii administraţiilor din cele 16 landuri. Astfel, toată lumea se va proteja pe sine, dar şi pe cei care nu au putut fi vaccinaţi. Aceasta este o „contribuţie adusă comunității”, a spus ea.

Noi reguli anticoronavirus decise de Merkel și liderii landurilor. Măsurile vizează stimularea populației să se vaccineze

Cancelarul german a făcut aceste declaraţii în contextul în care ritmul vaccinării din Germania a încetinit considerabil, notează dpa.

Angela Merkel a spus că ar fi bine să se atingă o rată de vaccinare „de mult peste 70%, până la 80%”. În prezent, 55,1% din populaţia totală a Germaniei este pe deplin vaccinată cu cele două vaccinuri.

Germania, expert medical: „Vor exista tot mai multe DEZAVANTAJE pentru persoanele nevaccinate”

Pentru cei care nu sunt vaccinaţi trebuie folosite mai multe teste, a spus ea. În contextul în care varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă, măsuri de protecţie de bază precum distanţarea fizică şi măştile obligatorii în magazine şi transportul public ar trebui să rămână obligatorii pentru toată lumea. (Agerpres)