Germania este pe punctul de a-şi atinge obiectivul referitor la un milion de mașini electrice pe şosele, a declarat vineri ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.
„Ne vom atinge obiectivul privind un milion de automobile electrice în 2020, considerat de toată lumea drept imposibil de atins, în cursul lunii iulie, adică cu doar o jumătate de an mai târziu decât data propusă”, a declarat Peter Altmaier pentru cotidianul Tagesspiegel.
Îndeplinirea acestui obiectiv a fost posibilă graţie eco-bonusurilor în valoare de miliarde de euro acordate de statul german.
Altmaier a mai spus că în acest an vor fi acordate subvenţii record pentru achiziţionarea de automobile electrice. Ministrul Economiei precizat că în prima jumătate a acestui an au fost acordate eco-bonusuri în valoare de 1,25 miliarde de euro pentru achiziţionarea de autovehiculele electrice, mai mult decât pe întregul an 2020.
Aproximativ jumătate din automobilele subvenţionate sunt vehicule complet electrice, iar cealaltă jumătate sunt modele hibride de tip plug-in.
Potrivit lui Altmaier, de la începutul programului de acordare de eco-bonusuri şi până în prezent, peste 530.000 de vehicule au fost subvenţionate şi au fost plătite subvenţii în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro.
Valoarea maximă a subvenţiei pentru un vehicul electric care costă mai puţin de 40.000 de euro este în prezent de 9.000 de euro în timp ce pentru modelele hibride este de 6.750 de euro.
„Acest bonus a ajutat mulţi oameni să opteze pentru cumpărarea unui autovehicul electric”, a spus Altmaier.
Ministrul german al Economiei a subliniat că în aceste condiţii următorul obiectiv, referitor la existenţa a 7 până la 10 milioane de mașini electrice pe drumurile din Germania în anul 2030, ar putea fi chiar depăşit.
Tranziţia spre un mijloc de transport personal care să fie prietenos cu mediul începe să devină preponderentă în conştiinţa publicului iar companiilor continuă să facă inovaţii, susţine Peter Altmaier. (Agerpres)