in

Germania preia de la 1 iulie președinția UE. Care sunt prioritățile sale

La 1 iulie 2020, Germania preia de la Croaţia, pentru a 13-a oară, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite “trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Germania (iul.-dec. 2020), Portugalia (ian.-iun. 2021), Slovenia (iul.-dec. 2021), informează Agerpres.

Priorităţile Germaniei la preşedinţia UE

Gestionarea crizei provocate de noul coronavirus se află în centrul provocărilor Germaniei în perioada preşedinţiei UE, conform programului aprobat de guvernul german la 24 iunie 2020. Documentul de 24 de pagini stabileşte obiectivul preşedinţiei de şase luni, care are ca slogan “Să facem împreună Europa mai puternică din nou”, scrie site-ul preşedinţiei, https://www.eu2020.de/eu2020-en.

Programul are la bază următoarele linii de orientare: depăşirea permanentă a crizei de coronavirus şi redresarea economică şi socială, o Europă mai puternică şi mai inovatoare, o Europă dreaptă, o Europă durabilă, o Europă a securităţii şi a valorilor comune, o Europă puternică în lume.

Alte subiecte aflate pe agenda preşedinţiei Germaniei sunt, conform site-ulu preşedinţiei, următorul cadru financiar multianual, schimbările climatice, digitalizarea, statul de drept sau rolul Europei în lume, negocierile UE cu Regatul Unit privind Brexitul.

Cea mai recentă preşedinţie a Germaniei la UE a fost asigurată în perioada ianuarie-iunie 2007. Germania a mai deţinut preşedinţia Uniunii de 11 ori: iul. – dec. 1958; iul. – dec. 1961; iul. – dec. 1964; iul. – dec. 1967; iul. – dec. 1970; ian. – iun. 1974; iul. – dec. 1978; ian. – iun. 1983; ian. – iun. 1988; iul. – dec. 1994; ian. – iun. 2007, notează site-ul https://europa.eu/.

Priorităţile trio-ului Germania, Portugalia, Slovenia la preşedinţia UE

Cu privire la gestionarea efectelor provocate de criza COVID-19, cele trei state îşi asumă să urmeze cele cinci direcţii direcţii de acţiune identificate în declaraţia comună a membrilor Consiliului European din 26 martie 2020: limitarea răspândirii virusului (prin controale temporare la frontiere şi combaterea dezinformării); furnizarea de echipamente medicale (prin sporirea capacităţii de testare a statelor membre); promovarea cercetării (prin alocare de fonduri sau schimburi de informaţii şi experienţă); combaterea consecinţelor socio-economice (prin condiţii de finanţare avantajoase în toate ţările din zona euro, ajutoare de stat temporare alocate de Comisie); sprijinul acordat cetăţenilor blocaţi în ţări terţe, se arată în documentul din 26 martie 2020, precum şi în programul pe 18 luni al trio-ului (sursa: https://data.consilium.europa.eu/).

Tot cu privire la pandemia de COVID-19, cele trei preşedinţii consideră importantă provocarea mondială pe care o reprezintă pandemia şi rolul UE de actor pe scena internaţională, căruia îi revine responsabilitatea de a contribui la elaborarea unui răspuns la nivel mondial prin multilateralism şi printr-o ordine internaţională bazată pe norme. Un răspuns la nivel mondial necesită o mai strânsă colaborare regională în cadrul eforturilor de descoperire a unor noi vaccinuri, cele trei preşedinţii angajându-se să se implice în toate aceste demersuri într-un spirit demn de “Echipa Europa”, după cum se arată în programul pe 18 luni.

Trio-ul se angajează totodată să transpună în practică principiile Pilonului european al drepturilor sociale, inclusiv prin organizarea, în mai 2021, la invitaţia preşedintelui Consiliului European, a unui summit social al UE care va fi găzduit de preşedinţia portugheză.

În ceea ce priveşte Cadrul financiar multianual 2021-2027, trio-ul va face tot ce îi stă în putinţă pentru a evita întârzierile inutile legate de punerea în aplicare a bugetului pe termen lung şi a programelor conexe.

Trio-ul va depune eforturi pentru obţinerea unui parteneriat global cu Regatul Unit care să fie corect şi echitabil pentru toate statele membre, să fie în interesul cetăţenilor noştri şi să intre în vigoare înainte de încheierea perioadei de tranziţie, se mai arată în Documentul-program al celor trei preşedinţii.

Preşedinţiile îşi anunţă sprijinul pentru crearea şi implementarea unui mecanism european pentru statul de drept, care să se aplice în mod egal tuturor statelor membre.

În program, cele trei preşedinţii mai salută anunţul Comisiei care urmează să propună un nou pact privind migraţia şi azilul, precum şi propunerile legislative aferente şi se angajează să acorde prioritate avansării acestor lucrări.

Cele trei preşedinţii sunt pe deplin angajate în îndeplinirea obiectivului de a realiza o UE neutră din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris, asigurând, în acelaşi timp, o tranziţie eficientă din punctul de vedere al costurilor şi echilibrată din punct de vedere social, mai informează documentul.

Trio-ul de preşedinţii subliniază că punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă şi a celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) ale sale este esenţială pentru construirea unui viitor mai bun şi mai durabil pentru toţi.

În privinţa relaţiilor externe, parteneriatul transatlantic şi relaţiile comerciale ale UE cu SUA vor fi una dintre principalele priorităţi ale trio-ului de preşedinţii, conform sursei citate.

***
Preşedinţia Consiliului se asigură prin rotaţie la fiecare şase luni între statele membre ale UE, în decursul acestei perioade statul membru asigurând continuitatea agendei UE în cadrul Consiliului şi conducând reuniunile acestei formaţiuni.

Sistemul de conducere rotativă a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trio-ul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. În baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul său program, mai detaliat, pentru şase luni, conform https://www.consilium.europa.eu/.

Preşedinţia are două misiuni principale: planificarea şi conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului şi al grupurilor sale de pregătire şi reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale UE.

În ceea ce priveşte planificarea şi conducerea reuniunilor, preşedinţia conduce întâlnirile formale din cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe), se asigură că discuţiile se desfăşoară în acord cu Regulamentul de procedură şi metodele de lucru ale Consiliului şi organizează, de asemenea, şi reuniuni informale la Bruxelles şi în ţara care asigură preşedinţia prin rotaţie.

Cu privire la rolul său de reprezentare, preşedinţia UE reprezintă Consiliul în relaţiile cu celelalte instituţii ale UE, în special cu Comisia şi cu Parlamentul European. Rolul său este de a încerca obţinerea unui acord privind dosarele legislative prin aşa-numitele triloguri sau prin reuniuni de negociere informale şi prin reuniuni ale Comitetului de conciliere.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Merkel, luată la întrebări: „Nu ați fost văzută niciodată purtând o mască în public. De ce?”

Moarte suspectă a unui român în Germania. Ancheta, preluată de criminaliști