Deşi niciunul dintre vaccinurile anti-Covid nu a primit încă autorizaţie de punere pe piaţă, Europa începe să se organizeze pentru campania de vaccinare. Germania pare să fie cea mai avansată ţară europeană în ce priveşte pregătirile, autorităţile anunţând că la Berlin se vor deschide, de la mijlocul lui decembrie, şase centre de vaccinare în masă, capabile să primească până la 4.000 de persoane pe zi. Anunţul a fost făcut de coordonatorul proiectului, Albrecht Broemme, scrie Agerpres.
Un pavilion expoziţional gol, două terminale de aeroport, o sală de concerte, un velodrom şi un patinoar vor fi transformate în şase centre de vaccinare unde se plănuieşte administrarea a până la 90.000 de doze de vaccin în primele trei luni.
Albrecht Broemme a precizat că se intenţionează ca, zilnic, între 3.000 şi 4.000 de persoane să treacă prin fiecare din aceste centre, în acelaşi fel în care clienţii sunt ghidaţi prin magazinele IKEA într-o singură direcţie.
„Cea mai mare provocare va fi să reuşim să aducem oamenii potriviţi, la momentul potrivit, la centrul de vaccinare potrivit’, a afirmat Broemme, cu ocazia unui exerciţiu de incendiu la spitalul COVID-19 amenajat într-un pavilion expoziţional.
Germania şi-a asigurat în jur de 300 milioane de doze de vaccinuri
Centrele de vaccinare de la Berlin vor fi deschise şapte zile pe săptămână, inclusiv de sărbătorile publice, între orele 09-19.00, a menţionat coordonatorul, precizând că obiectivul este de a încheia prima fază în interval de trei luni. După aceasta, oamenii vor fi vaccinaţi la cabinetele medicilor şi în farmacii.
Se aşteaptă ca persoanele de peste 75 de ani şi lucrătorii din sănătate să fie cei vaccinaţi primii. O provocare va fi găsirea de personal suficient care să opereze aceste centre, care vor avea nevoie de cadre medicale, stewarzi şi personal de securitate.
Conform coordonatorului, fiecare persoană ar urma să petreacă în jur de o oră în centrul respectiv. Persoanele vaccinate vor fi monitorizate timp de 30 de minute pentru efecte secundare după administrare, care va avea loc în condiţii stricte de distanţare fizică şi de igienă.
Potrivit lui Broemme, Berlinul pleacă de la prezumţia că în jur de 80% din primele doze vor veni de la Pfizer /BioNTech, iar restul de circa 20% de la AstraZeneca. Conform ministrului sănătăţii, Jens Spahn, Germania şi-a asigurat în jur de 300 milioane de doze de vaccinuri. În alte landuri, centre de vaccinare vor fi gata la mijlocul lui decembrie, iar celor mai vulnerabili le va fi administrat vaccinul cu ajutorul unor echipe mobile.
Organizarea în restul Europei
Germania pare a fi cea mai avansată dintre ţările europene în ce priveşte pregătirile logistice şi administrative dificile pentru începerea vaccinărilor, care s-ar putea afla doar la câteva săptămâni distanţă dacă primele vaccinuri vor primi autorizaţie. În alte ţări din Europa, pregătirile par a fi în faze diferite.
În Spania, guvernul vrea să vaccineze o parte substanţială a populaţiei în prima jumătate a lui 2021 şi a optat pentru camioane, în locul unor centre speciale, pentru administrare. Italia îşi propune să vaccineze majoritatea populaţiei până în septembrie viitor, planurile detaliate urmând să fie expuse pe 2 decembrie.
Franţa a anunţat că îşi va prezenta strategia săptămâna viitoare şi că ar putea începe administrarea înainte de sfârşitul anului. În schimb, Ungaria şi Bulgaria nu se aşteaptă să primească primele transporturi mai devreme de primăvară.