Sari la conținut

Trebuie să te aștepți la penalizări dacă încasezi pensia în străinătate?

16/08/2023 22:09 - ACTUALIZAT 20/08/2023 19:25
Penalizări pentru transferul pensiei în străinătate

Penalizări pentru transferul pensiei în străinătate – Mulți pensionari se gândesc la o viață departe de țara în care au muncit dar în anumite cazuri asta înseamnă penalizări. Autoritățile germane nu se lasă impresionate de faptul că te poți retrage în altă țară pentru climatul mediteranean, sau pur și simplu pentru că este vorba de costuri de trai mai accesibile. Ideea de a te muta din Germania trebuie să meargă mână în mână cu informațiile despre cum îți poate afecta valoarea pensiei. (Citește continuarea după fotografie)
>>> Cea mai bogată țară din Europa și cu cele mai bune salarii caută muncitori

Oricine a lucrat în Germania și a plătit în sistemul de asigurări de pensie va primi o pensie pentru limită de vârstă. Aproximativ 18 milioane primesc o pensie dar mulți se transferă în străinătate. Creșterea se datorează faptului că tot mai mulți muncitori care au venit în Germania între 1960 și 1980 se pensionează. Apoi se retrag în țara de origine. Cei mai mulți merg în Italia, Spania, Grecia sau Turcia.

Reduceri pentru mutarea pensiei în străinătate

În teorie, locul unde ai decis să migrezi este irelevant pentru pensia ta. Pentru că ai dobândit dreptul la pensie în Germania. Dar asigurările germane de pensie vor verifica fiecare caz individual. Dacă iei pensie germană în străinătate va trebui să completezi un certificat de viață trimis cu Deutsche Post. Potrivit statisticilor Deutsche Rentenversicherung, în 2020 au fost plătite germanilor aflați în străinătate în jur de 240.000 de pensii, în 2015 erau circa 229.000, iar în 2000 erau numai 152.000. Dar schimbarea reședinței are efecte asupra plăților de pensie?

Penalizări pentru mutarea pensiei în străinătate – Dacă ești beneficiar de pensie germană și te afli temporar în străinătate nu trebuie să îți faci griji cu privire la veniturile tale. Pensia, contributivă sau necontributivă, va continua să fie integrală. Nu contează unde te afli, în UE sau în altă țară din afara UE. Dacă te afli acolo mai puțin de șase luni pe an, este considerată o ședere temporară. Și vei continua să primești pensia într-un cont pe care îl alegi.
>>> Ce pensie pot primi cu 30 de ani de cotizare?

Dacă petreci mai mult de șase luni în străinătate

Dar e diferit dacă petreci mai mult de șase luni în străinătate: vei fi considerat cu o reședință permanentă obișnuită acolo. Așadar, diferența o face noul loc de reședință. Dacă este un stat membru UE sau EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția) este foarte probabil să primești pensia integrală. O hotărâre a Curții Europene de Justiție din 2009 a decis că pensia nu poate fi redusă dacă o persoană trăiește în UE. Dar ar putea fi fluctuații cauzate de cursul de schimb valutar.
>>> Ce pensie iei cu stagiul minim de cotizare (15 ani!)

În plus, Germania a încheiat un acord separat de securitate socială cu anumite țări. Potrivit acestui acord, pensionarii germani nu sunt dezavantajați nici în alte câteva țări. Este vorba de Albania, Australia, Bosnia Herțegovina, Brazilia, Chile, India, Israel, Canada&Quebec, Kosovo, Maroc , Moldova, Muntenegru, Filipine, Serbia, Coreea de Sud, Tunisia, Turcia, Uruguay, SUA. În toate celelalte state pensionarii trebuie să se aștepte la o reducere de pensie. În plus, trebuie să știi că asigurarea de pensie plătește doar drepturile de pensie din perioadele de cotizare pe care le ai avut în Germania. Pot exista și reduceri ale pensiei de invaliditate integrală dacă nu a fost acordată doar din motive medicale.

Potrivit Deutsche Rentenversicherung, atunci când iei o pensie germană, instituția va face toate ajustările necesare dacă suma pensiei românești se schimbă. „Suntem obligați legal să recuperăm pensia plătită în plus așa că vă rugăm să ne informați despre modificarea pensiei românești”.
>>> Sfârșitul încălzirii pe gaz și ulei, proiectul UE este aspru criticat: ”Oamenii vor fi nevoiți să își vândă casele”

Acest articol a fost publicat prima dată pe 03 iulie 2023. Ultima actualizare: 16 august 2023.

Sursa: hna.de, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc