Sari la conținut

Germania intensifică controalele la frontiera cu Franța

26/03/2021 14:07 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

Germania va intensifica controalele sanitare în cazul călătorilor care sosesc din Franţa a anunţat vineri, 26 martie, şeful diplomaţiei de la Paris, Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP.

„Explozia epidemiei în Germania avansează mai rapid decât se aşteptau ei şi, în consecinţă, vor intensifica verificările privind testele sanitare la intrarea pe teritoriul german din cauza extinderii epidemiei în acest moment în Franţa”, a afirmat Le Drian la postul de radio France Info.

„Aceasta înseamnă controale sanitare aleatorii sporite faţă de ceea ce există în prezent, cu teste negative obligatorii şi carantină recomandată”, a precizat el.

Germania introduce restricții severe la frontiera cu Franța

În privinţa lucrătorilor transfrontalieri sunt în curs discuţii cu regiunile vizate pentru „a încerca să fie adaptate cât mai bine posibil (aceste măsuri), astfel încât aceşti salariaţi să fie penalizaţi cât mai puţin posibil”. „Dar va exista obligaţia testelor sanitare”, a menţionat el.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat că Germania va include Franţa pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Conform cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), decizia va fi anunţată vineri de Institutul Robert Koch.

Până în prezent, departamentul Moselle, învecinat cu landurile Saar şi Renania-Palatinat, este singura zonă din Franţa considerată de Germania ca având risc ridicat.

O astfel de măsură ar antrena restricţii importante de circulaţie, mergând de la obligaţia de a prezenta un test negativ la intrarea pe teritoriul german, până la intrarea în carantină timp de 10 zile sau chiar impunerea de controale stricte la frontiere.

Germania a prelungit cu două săptămâni restricțiile la frontierele cu Cehia și landul austriac Tirol

Astfel de controale au fost impuse deja de Germania la graniţele cu Polonia, Cehia şi Tirolul austriac.

În schimb, departamentul francez Moselle este supus unui regim mai flexibil de controale aleatorii şi teste antigenice pentru lucrătorii transfrontalieri.

Cancelarul Merkel a lăsat să se înţeleagă joi că Franţa în ansamblul său ar putea să beneficieze de acest tratament preferenţial şi să evite controalele stricte la frontiere, chiar dacă întreg teritoriul francez este considerat zonă cu incidenţă epidemică ridicată.