Sari la conținut

Germania: Fondatorii BioNTech, compania care a contribuit la dezvoltarea primului vaccin anti-Covid-19 aprobat de OMS, decorați cu Ordinul de Merit

19/03/2021 10:35 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

Özlem Türeci şi Ugur Şahin, fondatorii BioNTech, laboratorul german care împreună cu cel american Pfizer au conceput vaccinul anti-COVID-19, au primit vineri la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Crucea de cavaler comandant a Ordinului de Merit, relatează AFP.

”Încă din ianuarie (2020), voi şi colegii voştri lucraţi zi şi noapte, într-o perioadă în care mulţi oameni în Germania încă îşi strângeau mâinile, se îmbrăţişau şi trăiau relaxaţi”, a spus preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în prezenţa cancelarului Angela Merkel.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este o ”descoperire revoluţionară care salvează vieţi, mijloace de trai şi ne asigură supravieţuirea socială, economică şi culturală”, a adăugat Steinmeier, un preşedinte cu rol ceremonial, dar o autoritate morală în Germania.

El a comparat ”micul start-up inovator din Mainz” cu ceea ce a reprezentat legendarul garaj al casei părinteşti pentru Steve Jobs, care a asamblat acolo calculatoare în anii ’70.

Merkel, incredibil de mândră de vaccinul dezvoltat de cercetătorii germani de origine turcă: „Ne dăm seama cât de multe vieţi poate salva”

Dar acum compania celor doi cercetători de origine turcă are peste 2.000 de angajaţi, a mai remarcat Steinmeier, care a pledat pentru un acces echitabil la vaccinuri în lume, în pofida dificultăţilor de aprovizionare.

Pandemia ”ne ameninţă pe toţi împreună şi numai împreună o putem învinge, atunci când populaţia din toate regiunile lumii va fi protejată în faţa virusului (…) Pandemia nu va fi oprită decât atunci când va fi oprită peste tot”, a concluzionat preşedintele german.

BioNTech a dezvoltat împreună cu partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, un vaccin împotriva COVID-19 bazat pe ARN mesager (mRNA) care a fost primul autorizat în Uniunea Europeană, în decembrie anul trecut, informează Agerpres preluând dpa.

Özlem Türeci are 53 de ani și este medic imunolog și femeie de afaceri german de origine turcă. Ea este cofondator și director medical al BioNTech, președintele Asociației Germane pentru Imunoterapia în Cancer și lector în cadrul Universității din Mainz.

Uğur Şahin are tot 55 de ani, este medic oncolog și om de afaceri. Este din 2006 profesor de oncologie experimentală la o clinică a Universității din Maiz. El și soția sa se află în Top 100 al celor mai bogați germani, cu o avere estimată de Forbes la 5,2 miliarde de dolari americani.