Sari la conținut

Germania, controale la frontieră: Trei cetățeni români, depistați cu amenzi uriașe neachitate

Etichete:
24/08/2023 16:51 - ACTUALIZAT 28/08/2023 15:44
Germania, controale la frontieră pentru amenzi neachitate

Germania, controale la frontieră pentru amenzi neachitate – Pentru a depista persoanele cu amenzi neachitate, autoritățile din Germania au sporit controalele la frontiere. În cadrul acestor verificări au fost identificați și trei cetățeni români, căutați pentru neplata unor amenzi.
>>> Șofer român de camion, amendat cu 1.000.000 de EURO și condamnat la închisoare

Germania, controale la frontieră pentru amenzi neachitate

Sâmbătă, 19 august, o patrulă de la Administrația Federală a Vămilor a efectuat o verificare riguroasă la punctul de trecere a frontierei Waldshut. În urma controalelor, a ieșit la iveală că un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, care locuia în Elveția, era căutat în baza unui mandat de arestare. Un tribunal german îl condamnase anul trecut la o amendă de 3.600 de euro pentru conducere sub influența alcoolului.

Cu toate acestea, românul nu plătise amenda și nici nu a ispășit pedeapsa alternativă cu închisoarea, ceea ce a determinat autoritățile să emită mandatul de arestare. Poliția federală l-a arestat pe bărbat și acum execută o pedeapsă privativă de libertate, conform unui comunicat al Inspectoratului Federal de Poliție din Weil am Rhein.
>>> Românii cu amenzi neplătite, așteptați cu brațele deschise de polițiști la Dortmund

Controale intensive – Rostock

Vineri, 11 august, poliția federală din portul Rostock a întreprins măsuri similare, depistând alți doi cetățeni români căutați în baza unor mandate de arestare.

În octombrie 2021, Judecătoria Zittau a emis o hotărâre împotriva unui român de 30 de ani, impunându-i să achite o amendă de 1.800 de euro și costuri adiționale de 346,19 euro. Acest caz a avut la bază prezentarea unui certificat de testare COVID-19 cu rezultat negativ în timpul unui control din martie 2021. Bărbatul a încercat să înșele astfel autoritățile pentru a i se permite intrarea în Germania. Reușind să achite întrega sumă, a evitat o pedeapsă în închisoare.
>>> Controale ale poliției germane pe autostradă, șoferul unui autocar salvat de cheta făcută de pasageri

În paralel, un alt român, în vârstă de 39 de ani, a fost escortat la închisoare pentru a executa o pedeapsă substitutivă de 180 de zile de închisoare. Neputând să plătească amenda de 3.600 de euro și costuri suplimentare de 1.338,89 euro, la care a fost condamnat de Tribunalul Districtual Würzburg în ianuarie 2019, pentru tâlhărie, acesta va executa acum perioada de detenție impusă de instanță, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție din Rostock.
>>> Radiografia sistemului de sănătate german în 2023 – Expert: „Se efectuează prea multe tratamente inutile”