Sari la conținut

Germania: Calitatea aerului s-a îmbunătățit semnificativ în 2020. Au contribuit și restricțiile impuse de pandemie

17/02/2021 12:00 - ACTUALIZAT 17/02/2021 12:01

Poluarea atmosferică în oraşele din Germania a scăzut semnificativ în 2020, iar reducerile nu s-au datorat doar restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, potrivit unor date preliminare publicate marţi, informează Agerpres citând DPA.

Numărul oraşelor care au depăşit limita stabilită pentru nivelul de poluare a fost cel mai mic înregistrată vreodată, potrivit raportului Autorităţii Federale pentru Mediu (UBA).

Doar 3% până la 4% dintre cele 400 de staţii de monitorizare a poluării, care au fost analizate până în prezent, au depăşit pragul anual de 40 de micrograme de dioxid de azot toxic (NO2) la metru cub, a precizat UBA.

În Germania, politicienii fac pușcărie pentru poluarea aerului

În 2019, circa 21% dintre staţiile de măsurare au înregistrat niveluri peste limită.

Anul 2020 a fost de asemenea anul cu cantitatea cea mai mică de particule fine prezente în atmosferă de la debutul măsurătorilor, la sfârşitul anilor 1990.

Impactul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus au jucat un rol relativ scăzut în reducerea poluării, a precizat UBA.

Doar în perioada primului lockdown, din primăvara lui 2020, concentraţia de dioxid de azot, emisă de vehiculele diesel, a scăzut cu 20% până la 30% în medie. Cu toate acestea, pe parcursul anului, nu a existat un declin semnificativ în ceea ce priveşte valorile de trafic, mai precizează raportul. În schimb, vehiculele ecologice, mai multe zone cu trafic redus şi circulaţia autobuzelor ecologice au contribuit semnificativ la îmbunătăţirea calităţii aerului, a precizat UBA.

România este cea mai poluată ţară din UE: rable pe toate drumurile şi milioane de tone de gunoi nereciclat

München şi Hamburg au fost cele mai poluate oraşe în 2020, potrivit înregistrărilor.

Evaluarea finală a datelor urmează să fie realizată în mai, deşi UBA bănuieşte că numărul oraşelor aflate deasupra pragului va rămâne sub 10.

În 2019 şi 2018, 25 şi, respectiv, 57 de oraşe au depăşit limita medie de poluare.