Conservatorii şi social-democraţii germani au ajuns la un acord asupra formării guvernului „Marii Coaliții”.
CDU și aliatul său bavarez CSU, şi SPD au reuşit să se înțeleagă cu privire la distribuirea funcțiilor în noul executiv.
După negocieri care au durat peste 20 de ore, SPD – care a participat la o ‘mare coaliţie’ alături deMerkel şi în perioada 2013-2017 – a obținut MInisterul de Externe și Ministerele de Finanțe și al Muncii, ministere cheie în noul guvern.
Potrivit unor surse, la Finanțe va veni primarul din Hamburg, Olaf Scholz, în locul severului Wolfgang Schäuble. Iar la Externe va veni însuși Martin Schulz, care va renunța și la conducerea SPD, în favoarea fostului ministru al Muncii, Andrea Nahles, în prezent șeful grupului partidului în Bundestag.
O altă știre este că ministru de Interne ar putea deveni liderul CSU, Horst Seehofer. CSU va păastra ministerul Transporturilor. La apărare ar trebui să rămână Ursula von der Leyen.
Dar mai este un hop esențial: după ce se va întocmi contractu de coaliție, acesta va fi supus aprobării, prin referendum, celor 460.000 de membri de partid din SPD. Dacă aceștia vor respinge contractul, Marea Coaliție nu se va mai face.
Martin Schulz sare la gâtul Angelei Merkel: «Ești o arogantă!»
Protest la granița dintre Grecia și Macedonia. Refugiații scandează „Mama Merkel”