Sari la conținut

Germania a ignorat mii de piste privind existenţa unor posibili criminali de război printre migranți

08/03/2019 13:26 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:11

Mii de piste privind existenţa unor posibili criminali de război printre solicitanţii de azil care au intrat în Germania în timpului afluxului în masă din 2015-2016 au rămas, se pare, necercetate, informează dpa, conform Agerpres.

Afirmaţia a fost făcută în ediţia de joi a cotidianului de mare circulaţie Bild, care citează un răspuns al Ministerului de Interne al Germaniei la o anchetă parlamentară.

Potrivit informaţiei, Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF) a predat în jur de 5.000 de dosare privind „infracţiuni de drept internaţional” către Biroul Federal de Investigaţii Criminale şi către procurorul general, din 2014 până la începutul lui 2019. Au mai existat alte 200 de dosare de la alte surse. Cu toate acestea, doar în 129 de cazuri au fost declanşate anchete.

În 2015-2016, în perioada de vârf a afluxului de refugiaţi, au existat 3.800 de piste şi doar 28 de investigaţii.

„Numărul mare de piste nu a permis ca acestea să fie anchetate imediat de poliţie”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Germaniei.

Parlamentara Linda Teuteberg de la partidul de opoziţie Democraţii Liber (FDP), care a înaintat interpelarea, a atenţionat: „Criminalii de război nu ar trebui să primească protecţie în Germania. Mă îndoiesc că guvernul federal a anchetat asupra acestor piste în ultimii ani cu toată seriozitatea necesară”, a spus ea.

Sunteți victima unei infracțiuni? V-a dispărut copilul? Ce numere puteți apela în caz de urgență în Germania