in

A fost declarat cel mai frumos bărbat din Germania, acum românul Adrian Ursache este acuzat de tentativă de omor


Procesul în care este judecat Adrian Ursache, de 42 de ani, născut în România, a avut primul termen la tribunalul din Halle la începutul lunii octombrie.

În 1998, Ursache a devenit cele mai frumos bărbat din Germania, primind titlul de Mister Germany, și s-a căsătorit cu o fostă regină a frumuseții cu care are doi copii.

După circa douăzeci de ani, acesta a fost trimis în judecată cu acuzația de tentativă de omor, după ce pe 25 august 2016 a împușcat un polițist în gât pe timpul unor schimburi de focuri la reședința sa din localitatea Reuden.

Agenții au intervenit pentru a-l evacua di locuința sa pe care a declarat-o ”Stat Ur” după ce a devenit membru al mișcării antiguvernamentale Reichsbuerger care susține că Republica Federală Germană nu este un stat. Mulți dintre membrii acestei organizații refuză să plătească taxe, impozite sau amenzi și își emit propriile documente de identitate, practică care îi aduce frecvent în atenția autorităților.

Încă de la începutul procesului, avocații lui Ursache au făcut nenumărate obiecții cerând anularea judecății întrucât documentele acuzării sunt incomplete și pline cu greșeli.

”Aveam o armă în mână, dar nu am tras în niciun moment” pe timpul confruntării cu poliția, a spus acuzatul unui jurnalist aflat în sala de judecată, adăugând că el doar a ”rezistat” forțelor de ordine.

Joi, 20 octombrie, fostul Mister a fost dat afară din sală de către președintele completului de judecată pentru că începuse să deranjeze magistrații. În timp ce era evacuat, mama lui, Antoinetta, l-a rugat pe fiul ei să se calmeze: ”Aici nu ești în show-business”.

Procesul continuă.



Vrei să câștigi mai mult în Germania? Există studii de calificare pentru care ești remunerat

Germania se așteaptă la sosirea a peste 100.000 de migranți în baza dreptului de reîntregire familială