Sari la conținut

Fiecare cetățean al Germaniei ar putea deveni automat donator de organe

01/04/2019 18:24 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:10

Germania ar trebui să treacă la un sistem de înregistrare a donatorilor de organe bazat pe principiul ”opt-out” sau al consimţământului prezumat în scopul creşterii numărului de organe disponibile pentru persoanele care au nevoie de transplant, potrivit unui grup de parlamentari care sprijină această nouă propunere legislativă, potrivit DPA.

Reglementările actuale, în care potenţialii donatori de organe trebuie să decidă în mod explicit dacă donează, nu au asigurat o disponibilitate suficientă de organe, a spus ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, de la Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

„Circa 2.000 de persoane de pe listele de aşteptare mor în fiecare zi”, a subliniat Karl Lauterbach, de la Partidul Social-Democrat din Germania (SPD).

Propunerea legislativă înaintată de acest grup ar presupune ca toţi cetăţenii să decidă la vârsta de 16 ani dacă sunt dispuşi să-şi doneze organele în cazul în care ar fi declaraţi în moarte cerebrală. Decizia poate fi schimbata în orice moment.

Dacă nu există nicio obiecţie, sau nu a fost luată nicio decizie, persoana respectivă trebuie înregistrată ca donator.

Ca măsură de precauţie suplimentară, medicul de caz va trebui să întrebe rudele apropiate dacă ştiu de vreo obiecţie din partea potenţialului donator.

Spahn a precizat că reglementări similare sunt deja în vigoare în 20 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Modificarea legislativă urmează să fie supusă la vot în cadrul Bundestag, scrie sursa citată, conform Agerpres

Organele românilor, date la export. Medicii din München au mai luat doi plămâni din Iași