Sari la conținut

Germania: Facturi record la electricitate. Autoritățile intervin în sprijinul populației

Etichete:
15/10/2021 10:52 - ACTUALIZAT 15/10/2021 15:20

Germania va reduce cu 42,7% suprataxa pe energie percepută consumatorilor pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor la energie, au anunţat vineri operatorii de reţea, transmite Reuters.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Reducerea taxei la 3,723 eurocenţi per kWh) va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Guvernul german va sprijini finanţarea reducerii taxei cu 3,25 miliarde de euro, venituri colectate din taxele pe emisiile de dioxid de carbon. Taxa, care a fost redusă cu 3,9% anul trecut pentru a ajuta economia să-şi revină în urma pandemiei, este colectată conform Legii energiei regenerabile (EEG) şi plătită producătorilor de turbine eoliene şi instalaţii pentru energia solară. Taxa EEG reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator.

Germania, explozia prețurilor la energie: pe nemți îi așteaptă o iarnă grea

Operatorii de sisteme de transport (TSO) susţin că în 2022 producţia de energie regenerabilă ar urma să crească cu 11 TWh, la 239 TWh, o valoare de 22,8 miliarde de euro la preţurile de piaţă aşteptate. Operatorii sunt Amprion, 50Hertz, TransnetBW şi Tennet.

Portalul de comparare a preţurilor Verivox susţine că o gospodărie tipică consumă 4.000 kWh pe an şi ar economisi din factura sa anuală 132 euro.

Dar este doar un calcul aritmetic deoarece economiile ar putea să nu fie transferate integral de furnizori.

„Din cauza preţurilor ridicate de pe piaţă şi a creşterii tarifelor în reţea, nu va exista o reducere a poverii semnificative pentru gospodării”, apreciază Verivox.

Germania s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu 40% în 2020 în raport cu 1990 şi cu 55% în 2030 în raport cu acelaşi an.

Germania, în pragul unui „dezechilibru social dramatic” din cauza creșterii uriașe a prețurilor

De asemenea, Germania a reuşit o creştere considerabilă a energiilor sale regenerabile în ultimii ani, datorită politicilor pro-active adoptate de Guvern.

Sectorul energiilor regenerabile a contribuit pentru prima dată cu jumătate din producţia de electricitate în 2020, comparativ cu 25% în urmă cu mai puţin de 10 ani, potrivit Institutului de Cercetare Fraunhofer.  (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc