Extrădare Cherecheș din Germania în România – Primarul fugar din Baia Mare, prins în Germania, va fi extrădat prin procedura obișnuită, iar asta ar putea însemna că, în următoarele 35 sau 40 de zile ar ajunge înapoi în România, de unde a plecat vinerea trecută în încercarea de a-și pierde urma din Europa. Românul, arestat marți la Augsburg, în Bavaria, a refuzat procedura de extrădare simplificată, care ar fi durat numai 10 zile, așa că este necesară intervenția unei instanțe de judecată. Dar ce înseamnă mai exact extrădarea unui român din Germania: iată procedura. (Continuă să citești după fotografie)
► Înapoi la asigurarea legală de sănătate: când este posibil să revii?
Extrădare Cherecheș din Germania în România
O persoană arestată, precum Cătălin Cherecheș, care nu este cetățean german și nici nu a săvârșit o infracțiune pe teriroiul Germaniei, ci doar a fost reținut aici, în baza mandatului european, este transferată în altă țară, România. Dacă ar fi fost cetățean german sau ar fi săvârșit fapta în Germania, procedura de extrădare ar fi fost mai dificilă. Dar el, ca cetățean străin, se afla în trecere prin Germania. Așadar, cerințele de extrădare depind dacă ești sau nu cetățean german sau străin. Cererea de extrădare pentru un străin este supusă unor cerințe mai puțin stricte.
► Germania schimbă Codul Penal – Ce infracțiuni sunt vizate
Extrădarea poate fi evitată în unele cazuri în care centrul vieții de zi cu zi este Germania. Există anumite obstacole în calea extrădării. Între acestea, condițiile precare din închisoarea în care ar putea ajunge, dacă nu sunt îndeplinite standardele minime privind drepturile omului. Apoi, dacă nu este spațiu suficient, sunt insecte sau camerele sunt supraaglomerate. Un avocat poate examina toate aceste posibile obstacole.
► Aceasta este noua monedă de 2 euro, apare în 2024 – Va circula în toate țările UE
Cazul Cherecheș: Extrădarea către o țară UE este, de fapt, o predare
Tribunalul Regional Superior decide asupra legalității extrădării, iar Parchetul decide asupra aprobării extrădării din Germania. Decizia este notificată ulterior persoanei arestate. Decizia Tribunalului se poate ataca la Curtea Superioară Regională. Aceasă decizie este inapelabilă. Nu există posibilitatea de a lua măsuri împotriva acesteia. O altă decizie se poate lua dacă apar noi circumstanțe. În ultimă instanță, este posibilă o plângere constituțională.
► În Germania: dentistul costă – Prețurile la care să vă așteptați
Criminalitatea nu se oprește la frontiere și deci este greșit să credem că o faptă comisă pe teritoriul unui stat nu are consecințe atunci când ne aflăm în altă țară. Extrădarea către o țară UE este de fapt o predare, cererile în UE sunt mai puțin birocratice, și mai eficiente. Pentru a se asigura că persoana urmărită nu se sustrage extrădării, în timpul desfășurării procedurilor se dispune reținerea în vederea extrădării.
► Cele mai bine plătite profesii din Germania în 2023 – Acestea sunt
Cherecheș se află la penitenciarul din Augsburg și va fi trasferat la o închisoare din Munchen. Statutul de rezident în Italia nu îl va ajuta pe edilul fugar pentru că este România țara care a emis mandatul de arestare. Bărbatul va fi monitorizat permanent în penintenciar, pentru că, potrivit procurorilor nemți, ar avea probleme cardiace, documentate la dosar. Sursa: e-justice.europa.eu, rudolph-recht.de