Sari la conținut

Estul Germaniei a ajuns la cel mai scăzut nivel al populației înregistrat după 1905

13/06/2019 12:57 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:54

La aproape 30 de ani de la reunificarea Germaniei, populaţia în fostele landuri est-comuniste a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat după 1905, potrivit unui nou studiu, citat miercuri, 12 iunie, de agenţia DPA.

În acelaşi timp, tot mai mulţi oameni trăiesc în vestul Germaniei, care a urmat un model economic postbelic capitalist şi efectiv a subsumat estul în sistemul său după căderea Zidul Berlinului în anii ’90.

„Impactul durabil al diviziunii postbelice a Germaniei este ceva subestimat de publicul larg chiar şi astăzi”, a declarat miercuri autorul studiului, Felix Roesel, de la Institutul Ifo pentru Cercetare Economică.

Studiul estimează că 13,6 milioane de persoane trăiesc în estul Germaniei în 2019, acelaşi număr ca în 1905. Aceasta în timp ce în vestul Germaniei populaţia s-a dublat la peste 68 de milioane de persoane, comparativ cu 32,6 milioane la începutul secolului XX.

Românii iau cu asalt orașele din Vestul Germaniei, record de conaționali la Mönchengladbach

„În timp ce veniturile şi rata şomajului în Est şi Vest devin încet, încet convergente, cifrele privind populaţia diferă din ce în ce mai mult”, a notat Roesel.

Diferenţa legată de populaţie decurge din exodul masiv al est-germanilor spre Vest după divizarea Germaniei în 1949 şi înainte de construcţia zidului ce a separat Vestul, adică Republica Federală Germania, de Est, Republica Democrată Germană (RDG), în 1961.

Germania de Vest a înregistrat de asemenea aflux mai mare de muncitori migranţi în anii 1960 şi începutul anilor 70, iar după căderea Zidului Berlinului şi reunificare mulţi oameni au părăsit Estul, a mai notat Roesel.

Înainte de divizarea Germaniei cu aproape 70 de ani în urmă, evoluţia densităţii populaţiei în est şi vest era aproape identică, arată studiul, conform Agerpres.

Merkel recunoaște că există diferențe între vestul și estul Germaniei: ”Avem nevoie de niveluri de trai egale în toate regiunile”