Sari la conținut

Durata medie a căsătoriei – atâția ani rămân unite cuplurile germane

26/10/2023 16:37 - ACTUALIZAT 26/10/2023 21:52
Durata medie a căsătoriei

Durata medie a căsătoriei în Germania – Unele planuri sunt realizate cu intenția de a fi trăite pentru totdeauna dar nu întotdeauna ceea ce ne dorim se îndeplinește. După planuri în comun și conviețuire, un cuplu poate ajunge la despărțire, iar durata medie a căsătoriei în Germania și Europa în general continuă să scadă. Majoritatea căsătoriilor – așa cum au fost planificate inițial – durează toată viața? Ce rol are al șaptelea an?
Calvarul moștenirilor de familie – Ce se întâmplă dacă fratele tău nu vrea să vândă casa?

Durata medie a căsătoriei în Germania – Criza din al șaptelea an

După câți ani eșuează majoritatea căsătoriilor?. Potrivit unor statistici oficiale, 7.446 de căsătorii s-au încheiat prin divorț după 5 ani, 7.458 de căsătorii după 6 ani și 7.192 de căsătorii după 7 ani. Deci, convingerea că al șaptelea an e periculos nu e chiar atât de reală cînd e vorba de Germania, cel puțin. După cum se poate observa, au existat puțin mai multe divorțuri în al 5-lea și al 6-lea an decât în ​​al 7-lea an de căsătorie.

„Cât timp sunt cuplurile căsătorite în medie?” Durata medie a căsătoriei în Germania, până la divorț, a fost de 14,3 ani în 2009 și a crescut la 15,0 ani până în 2016. Începând cu 2017, durata căsătoriei a scăzut la 14,7 ani până în 2020. În prezent, cuplurile din Germania sunt căsătorite în medie de mai puțin de 15 ani!

Care este rata anuală a divorțurilor? Potrivit statisticilor publicate de focus.de, numărul anual de divorțuri a fost împărțit la numărul de căsătorii. Ratele divorțurilor au crescut continuu din 1960 la 10,55% până în 2005 la un nivel maxim de 51,92%. În termeni pur matematici, în 2005 mai mult decât fiecare a doua căsătorie s-a încheiat prin divorț. Citește și: Divorțat, ai dreptul de a moșteni de la fostul soț?

Câte căsătorii durează „până când moartea ne va despărți„?

În același timp, ratele divorțurilor au scăzut la 32,94% până în 2018. În 2019 a existat o altă inversare a tendinței la 35,79%: deoarece divorțurile au crescut ușor până la 38,52% până în 2020. Ce înseamnă? Că, în 2020, mai mult de fiecare a treia căsătorie s-a încheiat cu divorț. Principalele motive sunt legate de perioadele de izolare din timpul pandemiei. Majoritatea membrilor familiei au fost nevoiți să stea acasă. Acest lucru a determinat adesea probleme de comunicare.

Câte căsătorii durează „până când moartea ne va despărți„? În 2018 au fost în total 148.066 divorțuri. Dar numărul căsătoriilor desfăcute prin moartea unui partener a fost de aproape trei ori mai mare.

Numărul de divorțuri la 1.000 de locuitori

Căsătoriile și divorțurile au fost cercetate mai îndeaproape și în celelalte țări europene. Este de remarcat locul în care s-a clasat Germania la compararea divorțurilor. În 2018, Institutul Federal de Cercetare a Populației a comparat numărul de divorțuri la 1.000 de locuitori. Rate foarte mari de divorțuri se găsesc în țările est-europene și relativ scăzute în unele țări balcanice. Cu 1,9 divorțuri la 1.000 de locuitori, Germania se află și la același nivel cu majoritatea țărilor din vestul Europei, cum ar fi Spania (2,0), Franța (1,9) și Marea Britanie (1,8).

Agenția Federală pentru Educație Civică a comparat numărul de divorțuri la 100 de căsătorii din Europa în 2016. Portugalia a fost lider, au urmat Spania, Franța și Rusia. Majoritatea statelor balcanice au avut cifre de divorț relativ mici. Germania a fost din nou cam la mijloc.

Ai putea fi interesat și de ce ce trebuie să știi despre moștenirea de familie în UE