Sari la conținut

Drepturi și obligații pe care le aveți în Germania dacă vă creșteți singur/ă copilul (cont.)

19/07/2016 04:30 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:38

După cum am menționat în articolul precedent, viața nu este niciodată ușoară pentru un părinte care trebuie, de la bun început sau de la un anumit punct înainte, să își crească singur copilul.

Odată ajunși însă în această situație, mămicile sau tăticii singuri sunt nevoiți să devină extrem de bine organizați. Planificarea bugetului și al timpului cer adesea o strategie foarte bine pusă la punct.

În Germania, un părinte care își crește singur copilul dispune de mai multe drepturi fundamentale. În cele ce urmează, vă prezentăm alte câteva dintre ele, după cum sunt enumerate pe platforma migreat.de:

Părintele singur care doreşte să se angajeze poate avea pretenţia acoperirii costurilor legate de Kinderbetreuung = costuri de îngrijire a copilului (grădiniţă sau creşă). Instituţia la care va trebui să va adresaţi se numeşte Jugendamt. Plata grădiniţei sau creşei, după caz, va fi acoperită dacă câştigul părintelui singur se află sub un anume prag financiar. Dacă acest venit depăşeşte pragul stabilit prin lege, veţi putea totuşi să deduceţi costurile survenite cu creşa în declaraţia fiscală anuală.

Deoarece părintele singur nu trebuie să se ocupe exclusiv de costurile pentru copil (Kindesunterhalt), el are dreptul să îl implice pe celălalt părinte în aceste costuri. Părintele la care este copilul se va ocupa deci de supravegherea şi îngrijirea acestuia, iar celalalt va avea obligaţia legală la plata pensiei alimentare. După caz, poate interveni pentru acesta din urmă plata taxelor suplimentare, de pildă, costurile pentru excursii cu şcoală sau meditaţii (Nachhilfekosten).

Întreţinerea copilului are întotdeauna cea mai mare prioritate, înaintea oricăror alte creanţe. Tatăl nu poate să se substraga acestor costuri, motivând, de pildă că are în îngrijire o rudă îndepărtată. Condiţia imperativă este că cei doi parteneri să fie divorţaţi şi paternitatea copilului să fie recunoscută. Cel mai indicat este să vă adresaţi instituţiei Jugendamt.

Obligațiile părintelui singur (Alleinerziehend)

1. Părinte la care este copilul trebuie să permită dreptul la vizite celuilalt.

2. Familiile monoparentale au datoria de a face tot posibilul pentru binele copilului şi să se asigure că acesta este îngrijit şi educat în mod adecvat.

Cinci drepturi de care dispuneți în Germania dacă vă creșteți singur/ă copilul

3. Cu siguranţă nu este uşor să creşti un copil sau mai mulţi fără partener. Prin urmare, acesta ar trebui să uzeze de tot ajutorul oferit de diversele organizaţii guvernamentale sau bisericeşti disponibile. Ar trebui să se lase ajutat de bunici, mătuşi şi alte rude, o bonă eficientă. Este important să-şi creeze o reţea de persoane, pe care să se poată baza la nevoie.

Partea plină a paharului

Dacă vă creșteți singur copilul, amintiți-vă că există și câteva avantaje:

– Deciziile nu mai trebuie discutate şi compromise, e liber sau liberă să facă aşa cum crede de cuviinţă.

– Independenţă

– Nu mai are parte de certuri despre bani.

– Copiii familiilor monoparentale vor învaţă mai repede despre responsabilitate, un adevărat atu pentru ei ca viitori adulţi.

– Mai puţină dramă, mai puţine frustrări legate de relații complicate.

Informații și sfaturi gratuite despre stabilirea în Germania – unde le puteți obține

Sarcina și protecția mamei în Germania – unde vă puteți consulta sau cere ajutor

Perfecționarea profesională și fondarea unei afaceri în Germania – Unde puteți obține informații

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc