Sari la conținut

Declarație șocantă a unui membru AfD: „Putem să-i împușcăm sau să-i gazăm pe migranți. Nu-mi pasă”

29/09/2020 08:36 - ACTUALIZAT 29/09/2020 08:37

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă-dreapta) a anunţat luni, 28 septembrie, concedierea unuia dintre responsabilii săi, un fost purtător de cuvânt în Bundestag, după ce acesta a făcut o afirmaţie şocantă, propunând „împuşcarea” sau „gazarea” migranţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Biroul executiv al grupului AfD din camera inferioară a parlamentului a decis luni în unanimitate să-l concedieze fără preaviz pe Christian Luth.

În cadrul unor declaraţii făcute din proprie iniţiativă, în luna februarie, la un post de televiziune german, Luth a încurajat ‘sosirea şi mai multor refugiaţi’ în ţară, argumentând: ‘Cu cât situaţia este mai rea în Germania, cu atât mai bine pentru AfD‘.

Luth a adăugat în aceeaşi declaraţie difuzată luni de canalul privat ProSieben: ‘Putem să-i împuşcăm apoi pe toţi. Nu este deloc o problemă. Sau să-i gazăm. Sau orice doriţi. Nu-mi pasă!’

Emisiunea difuzată luni nu citează numele lui Luth, dar mai multe media l-au recunoscut, şi AfD a decis să-l concedieze.

Luth (44 de ani) fusese sancţionat în aprilie de către partid pentru revendicarea originii ‘aeriene’ şi pentru că se definise drept ‘fascist’.

El activase în cadrul AfD din 2013 şi ocupase postul de purtător de cuvânt al grupului parlamentar după intrarea partidului în 2017 în camera naţională a deputaţilor.

Acest caz survine într-un moment în care AfD, principalul partid de opoziţie din camera deputaţilor germani, este sfâşiat de luni de zile de rivalităţi şi reglări de conturi între aripa sa moderată şi cea radicală, apropiată mişcărilor neonaziste.

Aceasta din urmă, cu o influenţă în creştere, militează în special pentru a pune capăt culturii penitenţei faţă de crimele comise de regimul nazist între 1933 şi 1945.

Poliţia a decis recent să o plaseze sub supravegherea sa din cauza ameninţării pe care o poate constitui pentru statul democratic german.