in

Decizie în cazul mașinilor diesel vechi. Proprietarii au la dispoziție două variante

Proprietarii vehiculelor echipate cu motoare diesel mai vechi din oraşele germane unde aerul este extrem de poluat vor putea alege între a primi subvenţii pentru achiziţionarea unor modele mai noi şi mai puţin poluante sau o reconfigurare a sistemului hardware, a decis coaliţia aflată la guvernare, arată un document consultat marţi de Reuters, informează Agerpres.

Factorii politici şi producătorii auto încearcă de mai multe luni să ajungă la o soluţie de compromis cu privire la flota de automobile diesel, o tehnologie inventată în Germania.

După discuţii maraton, care s-au prelungit pe parcursul nopţii, cancelarul Angela Merkel şi liderii partenerilor ei de coaliţie au anunţat marţi dimineaţa că au ajuns la un acord privind modul în care va fi redusă poluarea în oraşe, evitând interzicerea circulaţiei celor mai poluante automobile diesel.

Detalii privind acordul nu au fost date publicităţii dar în documentul consultat se arată că producătorii auto germani au fost de acord să ofere un program de schimb, cu subvenţii atractive sau discount-uri pentru proprietarii vehiculelor diesel care îndeplinesc standardele Euro 5 sau Euro 4.

Dacă un proprietar cu un model Euro 5 vrea reconfigurarea sistemului hardware prin tehnologia de reducere catalitică selectivă (SCR), şi dacă acest procedeu este adecvat şi disponibil, Guvernul de la Berlin se aşteaptă ca producătorii auto să împartă costurile pentru această operaţiune.

Există 3,1 milioane de vehicule diesel care îndeplinesc standardele Euro 4 şi 5,7 milioane cu Euro 5, din totalul de 46,5 milioane de maşini care rulează pe drumurile din Germania, conform datelor oficiale.

Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.

Germania s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, să actualizeze softul pentru aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.

În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa.

Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.

Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice.

Ce se va întâmpla cu mașinile diesel vechi? Guvernul german decide zilele acestea

Referendum pentru redefinirea familiei, 14 secții de votare pentru românii din Germania

Fără milă! Român lăsat să doarmă pe stradă în Germania de angajatorul neamț și de intermediarul român