Sari la conținut

Cuprins de „oboseală”, un român din Germania a oprit mașina în mijlocul străzii și s-a culcat

10/09/2019 12:15 - ACTUALIZAT 02/12/2021 13:08

O patrulă a poliției din orașul german Ludwigshafen, sud-vestul Germaniei, a observat duminică, 8 septembrie, pe Jägerstraße, o mașină care staționa cu motorul pornit chiar în mijlocul străzii.

Agenții s-au apropiat și spre surprinderea lor au văzut că șoferul, un român în vârstă de 43 de ani, efectiv dormea.

Fiind trezit și întrebat de sănătate, bărbatul le-a explicat că în timp ce se ducea acasă l-a luat somnul și s-a culcat.

În urma unei analize de sânge, polițiștii au descoperit că de fapt o alcoolemie de 2,5 la mie a fost cea care l-a determinat pe român să aleagă mijlocul străzii ca loc de odihnă.

Mașina a fost luată de pe stradă cu ajutorul unei platforme, iar românul „somnoros” este cercetat penal pentru conducere în stare de ebrietate.