Sari la conținut

Coronavirus: Germania și Elveția preiau pacienți aflați în stare critică din Franța

23/03/2020 11:39 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:52

Spitale din Germania şi Elveţia aflate în zone de la frontiera cu Franţa s-au oferit să preia pacienţi din această ţară, mai precis din Alsacia, aflaţi în stare critică în urma îmbolnăvirii cu noul coronavirus, transmit Reuters şi AFP.

‘În faţa creşterii spectaculoase a numărului de infectări în Alsacia şi a consecinţelor asupra întregii regiunii Grand Est’, Saar, mic land situat la frontiera cu Lorena, ‘va primi pacienţi grav bolnavi care au nevoie de asistenţă respiratorie de urgenţă’, a informat premierul regional Tobias Hans, într-un comunicat, dar fără a preciza care va fi capacitatea de primire.

Şi Renania-Palatinat va primi pacienţi francezi ‘în această situaţie de urgenţă’, a transmis pe Twitter ministrul regional al afacerilor sociale. ‘Spitalele din regiune vor primi pacienţii la terapie intensivă în funcţie de posibilităţile lor’, a indicat el.

Landul Baden-Württemberg, de la graniţa cu Franţa, a oferit deja sâmbătă 12 paturi pentru pacienţii francezi cu COVID-10 care au nevoie de asistenţă respiratorie, iar trei cantoane elveţiene au anunţat că vor primi şase bolnavi.

Regiunea franceză Grand Est este una dintre cele mai afectate de epidemie în urma unei mari întruniri evanghelice de post şi rugăciune în februarie, care a transformat-o într-un din principalele focare din Franţa.

Deşi de mai multe zile sunt evacuaţi pacienţi spre alte spitale franceze şi este în curs instalarea unui spital de campanie, secţiile de reanimare fac tot mai greu faţă înmulţirii numărului de cazuri.