in

Cinci adolescenţi din Germania, suspectaţi de acte de vandalism cu simboluri naziste

Poliţia germană anchetează un grup de cinci adolescenţi suspectaţi de acte de vandalism cu simboluri naziste, a comunicat joi, 27 februarie, o purtătoare de cuvânt a poliţiei din oraşul Burg Stargard, landul estic Mecklenburg – Pomerania Inferioară, transmite dpa, citată de Agerpres.

Celor cinci adolescenţi, cu vârste între 14 şi 17 ani, le sunt atribuite cel puţin 18 fapte motivate de ură, majoritatea implicând daune aduse proprietăţii.

În urma percheziţiilor întreprinse miercuri au fost confiscate dispozitive de stocare electronică, laptopuri şi smartphone-uri, evaluarea lor urmând să dureze câteva luni, a declarat purtătoarea de cuvânt.

În jur de 30 de poliţişti au percheziţionat şapte reşedinţe şi alte locuri unde grupul îşi petrecea timpul şi de unde au fost confiscate spray-uri cu vopsea.

Părinţii tinerilor s-au declarat ‘şocaţi şi îngroziţi’ de presupusul comportament al copiilor lor.

Aceştia sunt suspectaţi că au desenat cu vopsea o svastică, rune naziste şi lozinca ‘Sieg Heil’ – toate simboluri legate de dictatura nazistă dintre 1933-1945, interzise de actuala legislaţie – pe peretele unei şcoli.

În plus, ei ar fi strigat ‘Sieg Heil’ şi ar fi ascultat piese ale unor formaţii muzicale cu orientare de extremă dreapta.

Poliţia din regiune a intensificat patrulele şi măsurile de prevenţie, adaugă dpa. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Nu și-a putut plăti amenda de 6.250 de euro primită în Germania, un român va sta luni de zile la închisoare

Sute de locuri de muncă, disponibile în Germania și alte țări europene. În România sunt vacante peste 32.000