Sari la conținut

Cetățeni români, arestați la granița Germaniei. Unul era căutat de patru ani

05/11/2019 14:54 - ACTUALIZAT 05/11/2019 16:12

Poliția germană a arestat sâmbătă, 2 noiembrie, doi cetățeni români în cadrul unor controale efectuate la frontieră.

Primul, în vârstă de 31 de ani, pasager într-un autocar, a fost verificat pe A93 în apropiere de Kiefersfelden, localitate situată la granița cu Austria.

Polițiștii au descoperit că era căutat de patru ani de procurorii din Stuttgart. În 2015, acesta le-a cerut unor tineri țigări și, pentru a fi sigur că le va primi, i-a amenințat cu un cuțit. A fost plasat în arest preventiv în penitenciarul din Traunstein.

În cel de-al doilea caz este vorba de o româncă, în vârstă de 37 de ani, care era căutată cu mandat european de arestare și care va trebui să ispășească 476 de zile de închisoare.

În 2012, femeia a fost condamnată de Tribunalul din Nürnberg la trei ani și șase luni de detenție pentru trafic de droguri. A ispășit o parte din pedeapsă, însă apoi a fost eliberată cu interdicție de intrare pe teritoriul german.

Reîntorcându-se, aceasta a fost arestată din nou și închisă în penitenciarul din München pentru a executa restul de pedeapsă, informează un comunicat al Poliției din Rosenheim.