Fiecare cultură le are, dar atunci când nu ești obișnuit cu ele, ți se vor părea puțin amuzant sau, în anumite cazuri, chiar ciudate. De la urări și cadouri nepotrivite, până la norocul pe care ți-l poate aduce un coșar, mulți oameni își ghidează încă viața după superstiții. 13 octombrie marchează infama „Vineri 13”, așa că ne-am gândit să aruncăm o privire la câteva superstiții răspândite în Germania. (Continuă să citești după fotografie)
► A fost testat untul din supermarketuri. Experții recomandă un singur produs
Vineri 13: chiar este o zi cu ghinion
Ziua de vineri 13 este în credința populară o zi fatală în care se petrec nenorociri. Persoanele superstițioase nu au curajul în această zi ghinionistă, să întreprindă nimic sau să pornească într-o călătorie. Un an calendaristic are cel puțin o zi de vineri care cade pe data de 13, dar poate să apară de trei ori în același an. Superstiția zilei de vineri 13 își are originea în arestarea majorității cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru) la ordinul regelui Filip al IV-lea al Franței, pe data de vineri 13 octombrie 1307.
Ziua cu ghinion se consideră a fi confirmată atunci când cuiva i s-a întâmplat în această zi o nenorocire, ca de exemplu un accident rutier. După o investigație a clubului auto ADAC, s-a prezentat o statistică a accidentelor rutiere dintr-un an. Astfel, în zilele de vineri 13 au avut loc 894 de accidente în timp ce media accidentelor în celelalte zile era de 975. Citiți și ► Germania: Schimbări importante din 2024 pentru milioane de muncitori, familii, șoferi și pensionari
Superstiții în Germania: Ascundeți degetele mari
În timp ce alți oameni își încrucișează degetele pentru noroc, germanii își ”ascund” degetele mari sau „drücken die Daumen”. Acest lucru pare să vină din zilele Romei antice și a luptei cu gladiatori, unde împăratul ar indica dacă luptătorul care pierde urma să fie executat (degetul mare ridicat înseamnă sabia scoasă și omul moare) sau nu (degetul mare ascuns înseamnă sabia rămâne la locul ei și omul trăiește) .
Nu oferiți niciodată cuțite cadou
Oferirea unui cuțit drept cadou printre nemți înseamnă că renunți la prietenie, așa că asigurați-vă că alegeți cadoul potrivit. De asemenea, evitați să-i oferi iubitului pantofi. Se spune că dacă apoi fuge, este din vina ta. Citiți și ► Trecem la ora de iarnă! Când vom renunța definitiv la această practică
Uitați-vă în ochii celui cu care ciocniți paharele
Consumul de bere este o afacere serioasă în germană și tradițiile din jurul „Prost” (”Noroc!”) sunt foarte clare. Nemții trebuie să facă neapărat contactul vizual direct atunci când ridică halbele cu bere în urale. Trebuie să priviți fiecare persoană în ochi în timp ce dați ”noroc”, altfel veți avea mare ghinon.
Niciodată să urați ”la mulți ani” înainte de ziua de naștere
În alte părți ale lumii, să îi urezi cuiva la mulți ani înainte de ziua efectivă este un gest normal. Dacă nu veți vedea acea persoană în ziua respectivă sau doar pentru că s-ar putea să uitați, spuneți în avans la mulți ani. În Germania, totuși, se consideră că acest lucru aduce ghinion.
Nu aprindeți niciodată țigarea de la lumânare
Având în vedere că nu mai puteți fuma în multe spații publice și faptul că lumânările și chibriturile au fost înlocuite cu brichete ca metodă preferată de aprindere a țigărilor, probabil că nu veți încălca această regulă prea curând. Căci se spune că dacă aprindeți țigara cu focul de la lumânare, moare un marinar. Motivul acestei superstiții este de fapt destul de logic, deoarece pe vremuri marinarii obișnuiau să facă chibrituri în lunile de iarnă, când nu puteau ieși pe mare. Prin urmare, folosind o lumânare în loc de chibrit, le faceți ”rău” marinarilor.
Bate întotdeauna în masă când intri într-un pub
Ori de câte ori ajungeți într-un pub sau bar, ar trebui să bateți întotdeauna de două ori în masă. De ce? Pentru a le arăta prietenilor că, desigur, nu sunteți diavolul! Potrivit legendei, Stammtisch, masa obișnuită din tavernă, era în mod tradițional făcută din stejar pe care diavolul nu putea să-l atingă, deoarece copacul era sfânt. A bate în masă dovedește că nu sunteți diavolul deghizat.
Atinge un coșar
Dacă ați încălcat una dintre aceste reguli și ați strâns ceva ghinion pe parcurs, atunci este cazul să vă gândiți serios să vă împrieteniți cu un coșar pentru a avea noroc de acum în colo. Se consideră că mereu coșarii aduc noroc, deoarece serviciile lor au făcut ca oamenii să poată găti din nou alimente după ce au avut coșurile blocate, iar riscul ca ocasă să ardă este redus.