Sari la conținut

Autocar românesc cu defecțiuni grave, pus sub sechestru în Germania

08/11/2018 12:52 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:14

Un autobuz românesc, cu 85 de pasageri la bord, a fost tras pe dreapta de polițiştii din Koln pentru că circula cu o viteză mult peste limita legală pe o autostradă din Germania. În urma controlului, poliţiştii au descoperit neregului grave la vehiculul de România, care mai fusese oprit pentru probleme similare şi în urmă cu un an.

Poliţiştii nemţi au oprit pe autostrada A3 din apropiere de Koln un autocar românesc care circula cu 100 kilometri pe oră, în timp ce limita legală în zonă era de 80 km/h, scrie Observator, citând presa germană.

În urma controlului din trafic, s-a constatat că vehiculul se afla într-o stare dezastruoasă, primul semn fiind fumul negru pe care acesta îl lăsa în urmă.

Astfel, șoferul de autocar și cei 85 de pasageri aflaţi bord au ajuns direct la un centru de inspecție a maşinilor din sudul oraşului Koln.

Acolo, poliţiştii nemţi au descoperit că exact același autocar românesc mai fusese tras pe dreapta pe un drum din Germania, în ianuarie 2017.

Neregulile de la sistemul de frânare şi scurgerile de ulei încins pe blocul motor, care făcea ca autocarul românesc să lase în urma sa dâre de fum înecăcios, erau printre cele câteva probleme enumerate de poliţişti şi prima dată când autocarul românesc a fost oprit în trafic pe teritoriul Germaniei.

„A avut probleme identice. Deci, nimic nu a fost reparat după ultima verificare”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Autocarul românesc a fost oprit la fața locului, iar pasagerii au fost nevoiţi să coboare.

Între timp, doi copii aflaţi la bord, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au intrat într-un supermarket din apropiere și au încercat să plece fără a mai plăti produsele luate de acolo. Angajații i-au împiedicat, însă, şi i-au dat pe mâna poliţiştilor, iar cei doi adolescenţi au fost duşi înapoi la părinții lor.

Cei 85 de pasageri şi-au continuat drumul doar în momentul în care a fost trimis un autocar de schimb al companiei de turism din România, a confirmat un purtător de cuvânt al poliției din Germania.

ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni