Sari la conținut

Angela Merkel susține prelungirea controalelor la granițele Germaniei

21/03/2018 11:04 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:10

Cancelarul german Angela Merkel susţine prelungirea controalelor la frontierele ţării, după expirarea termenului din luna mai, a declarat luni purtătorul de cuvânt guvernamental Steffen Seibert, transmite dpa.

”Cancelarul (Angela Merkel) şi ministrul de interne (Horst Seehofer) au convenit că o prelungire a controalelor la frontierele germane este necesară în prezent”, a indicat Seibert, afirmând că nu există protecţie suficientă la graniţele externe ale Uniunii Europene.

Germania a reintrodus controale la frontiere în septembrie 2015 în contextul valului masiv de migranţi care au intrat în ţară pe la graniţa cu Austria.

Controalele sunt efectuate pe trei autostrăzi transfrontaliere şi în locuri alternative în regiunea de graniţă.

Într-un interviu apărut duminică în cotidianul Die Welt, noul ministru german de interne, Horst Seehofer, a declarat că frontierele din interiorul UE trebuie menţinute sub supraveghere până când cele externe vor fi protejate şi securitatea pe ansamblul UE va fi întărită.

Conform Ministerului de Interne de la Berlin, anul trecut au fost reţinute 16.000 de persoane în timp ce intrau ilegal în ţară. Dintre acestea, în jur de 7.000 au fost expulzate ulterior.

În prezent, şase state din Spaţiul Schengen au restabilit temporar controalele la frontiere, conform Agerpres.

Cum mai pot ieși copiii din România? Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria a peste 5.000 de copii