Sari la conținut

Germania: Zeci de români angajați la un abator, confirmați cu COVID-19. Activitatea, suspendată două săptămâni

Etichete:
22/05/2020 13:29 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Autorităţile germane au anunţat vineri, 22 mai, că au decis să închidă abatorul de la Dissen, după descoperirea unui focar de coronavirus în rândul angajaţilor, informează Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile germane au comunicat că 47 de cetăţeni români se numără printre persoanele confirmate cu COVID-19 de la abatorul Dissen, landul Saxonia Inferioară.

MAE arată şi că pentru alţi 57 de cetăţeni români a fost dispusă măsura plasării în carantină, ca urmare a contactelor pe care le-au avut cu cei din categoria persoanelor infectate. De asemenea, 23 de cetăţeni români angajaţi ai abatorului au avut rezultate negative la testare şi nu au fost în contact direct cu persoanele infectate, prin urmare nu fac obiectul vreunor măsuri specifice.

Ministerul precizează că în urma demersurilor întreprinse de către Ambasada României la Berlin, autorităţile locale germane au comunicat aceste cifre în cadrul cercetărilor suplimentare realizate de către acestea.

MAE indică faptul că autorităţile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetăţenilor români infectaţi, astfel încât niciunul dintre aceştia nu necesită îngrijiri medicale.

„Angajaţii abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană şi alte bunuri necesare”, mai arată Ministerul Afacerilor Externe. 

Abatorul din localitatea Dissen funcţiona deja la un nivel redus de activitate după descoperirea anterioară a coronavirusului, au precizat autorităţile din Osnabrueck. Acum, autorităţile au decis să închidă abatorul pentru o perioadă de cel puţin două săptămâni.

Ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, a anunţat miercuri că Germania va înăspri reglementările din abatoare, interzicând subcontractarea activităţilor de prelucrare a cărnii prin agenţii, după ce mai mult de 600 de lucrători din această industrie au fost infectaţi cu noul coronavirus. Conform noilor reglementări, oamenii care lucrează în abatoare trebuie să fie angajaţi chiar de către companie, încheindu-se astfel practica de a-i angaja pe cei 200.000 de lucrători din sector prin lung lanţ de agenţii de subcontractare, ceea ce duce la scăderea salariilor.

Recentele focare cu noul coronavirus au atras atenţia asupra unui sector dependent de muncitorii din Europa de Est, în special din România, angajaţi deseori de subcontractori şi locuind în spaţii de cazare înghesuite, în apropierea unităţilor de procesare.

Marţi, ministrul Muncii din România, Violeta Alexandru, a declarat pentru Reuters că actuala criză provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) trebuie să determine o regândire a condiţiilor în care unii oameni din Europa de Est lucrează în ferme şi în industria alimentară din Europa Occidentală, după focarele cu noul coronavirus din abatoarele germane.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc