Poliţia germană a anunţat că a rezolvat un caz de jaf dintr-o locuinţă după nouă ani cu ajutorul ADN-ului găsit pe o bucată de cârnat pe jumătate mâncată care s-a potrivit cu cel al unui bărbat reţinut în Franţa pentru o crimă, fără legătură cu cazul din Germania, relatează vineri The Guardian.
Poliţia din oraşul Schwelm situat în vestul ţării a declarat joi că bucata de cârnat îi aparţinea victimei, iar suspectul – un cetăţean albanez în vârstă de 30 de ani – se pare că a muşcat din aceasta în timpul spargerii care a avut loc la Gevelsberg, în martie 2012.
Ofiţerii din cadrul poliţiei din landul Renania de Nord-Westfalia au transmis într-un comunicat că tiparul ADN nu a condus la rezultate directe la acea vreme, însă în urma comparaţiilor automate cu bazele de date internaţionale s-a ajuns ulterior la o asociere.
Conexiunea a fost făcută după ce poliţia franceză a prelevat mostre ADN de la bărbatul implicat într-o crimă violentă, iar eşantionul s-a potrivit cu cel prelevat după pătrunderea prin efracţie şi astfel au fost alertaţi anchetatorii.
Germania oferă cârnați și locuințe gratuite pentru a atrage forță de muncă
Nu este clar din ce sortiment de cârnat – cunoscut în Germania sub numele de wurst – a muşcat spărgătorul, însă poliţia a precizat că acesta avea consistenţă tare.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuune a expirat însă, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca suspectul să fie extrădat în Germania. (Agerpres)