Merz vrea cea mai puternică armată a Europei – Există o frază pe care Friedrich Merz a repetat-o cu o consecvență aproape obsesivă, de la primele discursuri electorale până la tribuna Conferinței de Securitate de la München: „Vom face din Bundeswehr cea mai puternică armată convențională din Europa, și asta cât mai repede posibil.” Nu e o promisiune electorală vaporoasă. E un program de guvernare cu cifre, termene și o logică geopolitică coerentă — și poate cel mai dramatic viraj în politica de apărare a Germaniei de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.
Cum a ajuns națiunea care și-a transformat pacifismul în identitate națională să vorbească astăzi despre cea mai mare armată a unui continent de 450 de milioane de oameni? Răspunsul nu e simplu, dar pornește dintr-o constatare brutală: lumea pentru care fusese proiectată Germania postbelică nu mai există.
Merz vrea cea mai puternică armată a Europei. „Vacanța de la istorie” s-a încheiat
Cancelarul însuși îi place să citeze filozoful german Peter Sloterdijk, potrivit căruia Europa a trăit decenii întregi o „vacanță de la istoria lumii” — un interval de grație în care securitatea era externalizată Statelor Unite, comerțul liber era garantat de un sistem multilateral funcțional, iar amenințările militare directe aparțineau unui trecut îngropat sub ruinele lui 1945. Această vacanță, spune Merz, s-a încheiat brusc.
Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a fost primul semnal. Dar a venit și al doilea, mai tulburător în felul lui: incertitudinea crescândă privind garanțiile de securitate americane. Donald Trump nu e doar o anomalie electorală — e simptomul unei schimbări structurale în politica externă americană care transcende partidele. Chiar și Alexandria Ocasio-Cortez, favorită pentru alegerile prezidențiale din 2028, nu a promis la München că va restaura lumea lui Bill Clinton sau Joe Biden. O singură alegere a arătat că alianțe consolidate în opt decenii pot fi repuse în discuție peste noapte.
Într-un astfel de context, Germania s-a trezit cu o vulnerabilitate pe care o ignorase sistematic: era o putere economică de prim rang, dar o putere militară de ordinul doi, dependentă de umbrela nucleară americană și de o Bundeswehr subfinanțată, subechipată și subdimensionată.
Citiți și: Germania dorește să aibă cea mai puternică armată din Europa. Merz: „Puterea descurajează agresorii”
Cifrele care spun totul
Răspunsul german la această constatare a fost rapid și masiv. Imediat după investirea sa ca cancelar, în mai 2025, Merz a eliminat constrângerile constituționale privind împrumuturile pentru cheltuielile de apărare — un pas care, în contextul sacrosanctei Schuldenbremse (frâna datoriei) germane, a echivalat cu o revoluție fiscală. Mesajul a fost explicit: Bundeswehr-ul va primi tot ce are nevoie, indiferent de cost.
Iar costurile sunt astronomice, chiar și pentru standardele celei mai mari economii a Uniunii Europene. Potrivit documentelor guvernamentale interne consultate de Politico, Germania intenționează achiziții militare de 377 de miliarde de euro, acoperind domeniile terestru, aerian, maritim, spațial și cibernetic. Bugetul de apărare pentru 2026 se ridică la 108,2 miliarde de euro — față de doar 57,2 miliarde ale Franței, care suportă și costurile descurajerii nucleare. Între 2025 și 2030, Germania intenționează să cheltuiască în total 650 de miliarde de euro pentru apărare, dublu față de cei cinci ani anteriori.
Traiectoria este și mai revelatoare: 93,35 miliarde de euro în 2027, 136,48 miliarde în 2028, 152,83 miliarde în 2029 — an considerat de oficialii germani drept un prag critic. Inspectorul general al Bundeswehr-ului, Carsten Breuer, susține că Rusia ar putea fi capabilă să „lanseze un atac la scară largă împotriva teritoriului NATO” din acel an, în pofida pierderilor din Ucraina. Germania vrea să fie pregătită cu un an înainte, în 2028. „Nu avem timp de pierdut”, a spus Merz.
Citiți și: Guvernul Merz a aprobat legea privind noul serviciu militar
Ce se cumpără cu acești bani
Lista achizițiilor planificate este o hartă a ambițiilor germane. Pe uscat: tancuri Leopard 2A8 suplimentare, vehicule blindate Puma pentru infanterie, sisteme antiaeriene Skyranger. Pe mare: submarine noi, drone maritime uMAWS. În aer: 20 de avioane Eurofighter Typhoon suplimentare și — detaliu extrem de semnificativ — posibila achiziție a încă 15 avioane F-35 fabricate de Lockheed Martin, care pot transporta arme nucleare americane staționate pe teritoriul german. În spațiu: o constelație de sateliți pentru comunicații și informații militare, cu un buget de 35 de miliarde de euro până în 2030, care să permită Berlinului să nu depindă nici de Starlink al lui Elon Musk, nici de capacitățile franceze sau italiene.
Poate cel mai spectaculos: Germania intenționează achiziția a 400 de rachete de croazieră Tomahawk Block Vb și trei lansatoare Typhon — o capacitate de lovitură la 2.000 de kilometri distanță. Nu este o armată defensivă, ci una cu proiecție strategică reală.
Pe flancul estic al NATO, o brigadă germană a fost deja dislocată permanent în Lituania — „pentru prima dată în istoria Bundeswehr-ului, o unitate de această dimensiune este dislocată în afara teritoriului nostru”, a subliniat Merz la München.
La capitolul personal, obiectivele sunt la fel de ambițioase: de la 183.000 de soldați activi astăzi, Germania vrea să ajungă la 260.000 de militari în uniformă și 200.000 de rezerviști până în 2035. Sunt planificate 10.000 de posturi militare noi și 2.000 civile în 2026 singur. Ministerul Apărării raportează deja o creștere de 28% a recrutărilor în primele șapte luni din 2025, deși o controversă rămâne deschisă: revenirea la serviciul militar obligatoriu sau păstrarea modelului voluntar, cu eventuale ajustări.
Umbrela nucleară și dilema franceză
Cel mai delicat dosar rămâne cel nuclear. Merz a confirmat că a deschis „discuții confidențiale” cu Emmanuel Macron despre „descurajarea nucleară europeană” — o formulă deliberat ambiguă, menită să sugereze că Franța ar putea extinde force de frappe-ul său și asupra altor state membre UE. Logica nucleară este implacabilă: a garanta apărarea Varșoviei sau Dresdei ar însemna că Parisul acceptă implicit riscul unei represalii rusești asupra unui oraș francez. Nicio doctrină nucleară nu poate susține în mod credibil un astfel de angajament. Force de frappe va rămâne întotdeauna și exclusiv a Franței.
Merz știe asta. Iar analiștii din jurul cancelarului știu că Macron intră în ultimul an de mandat și că favoriții pentru Élysée în 2027 sunt candidații Rassemblement National — o dreapta naționalistă puțin interesată de aventuri nucleare europene. Dacă fractura transatlantică nu se vindecă și tensiunile cu Rusia rămân ridicate, nu este de neconceput ca Germania să lanseze în viitorul previzibil propriul program nuclear militar. O perspectivă de neimaginat acum cinci ani — și care, chiar nespusă explicit, plutește în aerul conversațiilor de la Berlin.
Întrebarea pe care Europa evită să o pună
Gilles Gressani, fondatorul revistei Le Grand Continent, observă că pentru prima dată după 1989, Germania are ceva de cerut partenerilor săi europeni. Atunci, cancelarul Helmut Kohl a obținut reunificarea germană cedând, în schimb, marca germană — cea mai prețioasă monedă europeană — în favoarea proiectului euro. A făcut-o pentru că François Mitterrand și Giulio Andreotti au condiționat acordul lor față de reunificare de această concesie monetară.
Astăzi, Germania vrea cea mai puternică armată a continentului. Și se pregătește să o construiască singură, cu sau fără acordul partenerilor. Berlinul a decis unilateral — dincolo de cadrul european — cheltuielile de apărare, fără să ceară eurobonduri comune, fonduri europene dedicate sau o arhitectură de securitate integrată. Merz a vorbit explicit despre eliberarea Germaniei de constrângerile europene privind ajutoarele de stat, pentru a putea subvenționa industriile strategice pe care ceilalți nu și le pot permite.
Este exact dilema pe care comentatorul Federico Fubini o articulează în Corriere della Sera: o Germania mai puternică, mai înarmată și mai autonomă este o necesitate în contextul geopolitic actual. Dar dacă această transformare se face în afara unui cadru european comun, întoarce în arena continentală ceea ce istoricii numeau die deutsche Frage — chestiunea germană. Nu în termenii violenți ai secolului XX, ci ca întrebare despre locul puterii în Europa: cine decide, cine plătește, cine este protejat și în schimbul a ce.
Ce urmează
Calendarul este strâns. Merz știe că are o fereastră de oportunitate politică limitată: AfD — partidul de extremă dreapta, cu simpatii față de Kremlin și față de „politica Maga” a lui Trump — este deja umăr la umăr cu conservatorii în sondaje, la 25%. Dacă la alegerile viitoare AfD intră în majoritate de guvernare, logica reînarmării germane s-ar putea combina toxic cu un euroscepticism agresiv și o ambiguitate față de Rusia.
Tocmai de aceea, miza nu este doar de a construi tancuri și sateliți. Este de a face rapid din Germania o putere capabilă să se apere și să apere Europa înainte ca fereastra politică să se închidă — și de a face asta în termeni care să ancoreze Berlinul ferm în structura euroatlantică, nu în afara ei.
„Nu vom mai acționa niciodată singuri”, a promis Merz la München. „Aceasta este o lecție durabilă pe care am învățat-o.” Dar în același timp: „Primii — da. Singuri — nu.” Întrebarea pe care partenerii Germaniei trebuie să și-o pună urgent este: cum transformăm această ascensiune a puterii germane dintr-un fenomen unilateral într-un proiect european comun? Helmut Kohl a plătit pentru reunificare cu marca germană. Ce va oferi Friedrich Merz în schimbul celei mai mari armate a Europei?