Sari la conținut

Germania: Proteste în fiecare zi de vineri, până la alegerile federale din septembrie

Etichete:
17/06/2021 11:08 - ACTUALIZAT 17/06/2021 11:08

Activiştii mişcării „Fridays for Future” intenţionează să organizeze din nou proteste în fiecare zi de vineri în Germania, până la alegerile federale din septembrie, pentru a cere o mai mare acţiune în ceea ce priveşte schimbările climatice, a anunţat miercuri organizaţia, relatează dpa.

Vinerea aceasta sunt aşteptate proteste în 25 de oraşe din Germania, inclusiv la Berlin, Köln şi Hamburg.

Potrivit „Fridays for Future”, sindicatul german Verdi, cluburile sportive şi bisericile vor participa, de asemenea, la proteste pentru a cere politici sociale juste privind schimbările climatice.

Cea mai mare grevă pentru climă, organizată vineri. În Germania vor avea loc peste 400 de mitinguri

Organizatorii au subliniat că grevele vor continua să aibă loc cu respectarea regulilor anti-COVID-19, în pofida scăderii numărului de infectări în Germania.

Preşedintele sindicatului Verdi, Frank Werneke, a cerut miercuri compensaţii financiare adecvate pentru măsurile de protecţie a climei care ar putea creşte costurile pentru consumatori.

„Politica climatică nu trebuie să ne dezbine social. De aceea avem nevoie de obiective climatice ambiţioase şi sume de bani corecte pentru protecţia climei”, a declarat Werneke.

Milioane de persoane din toată lumea, afectate de schimbările climatice produse în ultimele două decenii

De la apariţia sa în vara anului 2018, organizaţia „Fridays for Future” a luptat împotriva efectelor schimbărilor climatice şi pentru respectarea la nivel global a obiectivelor climatice.

Caracteristice pentru mişcare, formată în special din tineri, au fost demonstraţiile organizate în fiecare zi de vineri, care nu au mai avut loc anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

Anul acesta şi în perspectiva alegerilor federale din 26 septembrie, activiştii doresc să atragă atenţia cu privire la chestiunile legate de climă şi mediul înconjurător. (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc