Primul avion cu lucrători sezonieri români care vor ajuta la strângerea recoltelor de primăvară din Germania a aterizat joi, 9 aprilie, pe aeroportul Schönefeld din Berlin, informează dpa, conform Agerpres.
Încă două zboruri de acest fel sunt prevăzute în cursul zilei, numărul total de lucrători aşteptaţi până joi seara ajungând la 530, potrivit unei purtătoare de cuvânt a aeroportului berlinez.
Lucrătorii vor fi supuşi unui control medical la aeroport pentru depistarea eventualelor simptome ale infecţiei cu noul coronavirus.
Alte două avioane cu lucrători sezonieri din România urmează să aterizeze pe aeroportul din Düsseldorf (vestul Germaniei) joi după-amiază.
Zborurile charter au fost plătite de companii agricole şi au ca scop transportul lucrătorilor agricoli pentru strângerea recoltei de primăvară, în special pentru culturile de sparanghel.