Sari la conținut

Schimbări importante în Germania! Noi plafoane pentru contribuțiile sociale

Etichete:
06/09/2025 19:46 - ACTUALIZAT 06/09/2025 19:46
contributii mari

Începând cu ianuarie 2026, persoanele cu venituri mari din Germania vor fi obligate să contribuie mai mult la sistemul public de pensii, sănătate și îngrijire medicală. Ministerul Federal al Muncii, condus de Hubertus Heil și Nancy Faeser, sub coordonarea ministrului Bas, a pus în mișcare o nouă ordonanță prin care limitele de calcul ale contribuțiilor vor fi majorate.

În prezent, angajații plătesc automat din salariu contribuții la asigurarea legală de pensie, dar numai până la o limită maximă de venit, 8.050 euro brut brut lunar. Veniturile care depășesc această sumă nu mai sunt impozitate pentru pensii.

Această limită de evaluare (Bemessungsgrenze) este recalculată anual, iar de la începutul anului 2026 va fi majorată la 8.450 euro. Practic, cei mai bine plătiți vor fi obligați să contribuie suplimentar la sistemul de pensii.

Modificări și pentru sănătate și asigurarea privată

Schimbări similare sunt prevăzute și pentru asigurările de sănătate și îngrijire. Aici, plafonul va crește cu 300 de euro, ajungând la 5.812,50 euro. Totodată, pentru a putea trece de la asigurarea publică la una privată, angajații vor avea nevoie de un venit minim mai mare: 6.450 de euro brut pe lună, față de 6.150 euro în prezent.
CITIȚI ȘI ► La muncă mai repede! Planul neașteptat care poate rezolva criza sistemului social din Germania

Noile plafoane nu au legătură directă cu dezbaterea actuală despre sustenabilitatea sistemului social german”, precizează Ministerul Muncii. Cu toate acestea, specialiștii subliniază că guvernul trebuie să găsească soluții pentru finanțarea pe termen lung a pensiilor și a sistemului medical, aflate sub presiunea cheltuielilor tot mai mari.